principala întrebări frecvente Ziua Mondială IPv6 на русском
     
 
Ce este IPv6?

IPv6 este noua versiune de Internet Protocol, mecanismul care permite comunicarea pentru un număr imens de dispozitive, formând astfel internetul. Protocolul actual este IPv4, creat în 1977. Dar numărul de adrese pe care îl oferă s-a epuizat. Pentru a extinde spaţiul de adrese în ultimii ani au fost utilizate tehnologii precum Network Address Translation (NAT), dar nici acestea deja nu mai fac faţă cererii în creştere pentru conexiuni, fiind în acelaşi timp o soluţie tremporară. Dezavantajul NAT constă în faptul că acesta complică structura internetului şi nu oferă posibilitatea unor conexiuni transparente şi unice între utilizatorii finali.

Care sunt avantajele IPv6?

În primul rând, IPv6 oferă un număr enorm de adrese pentru ca fiecare să aibă acces la internet. În plus, acesta oferă platforma necesară dezvoltării unor noi servicii mai avansate, deoarece utilizatorii de IPv6 vor dispune de adrese unice pe care le vor putea accesa direct oriunde în lume.

Care sunt provocările ce ţin de implementarea IPv6?

Cea mai mare provocare ţine de faptul că IPv6 nu comunică cu IPv4. Iar aceasta implică necesitatea unor eforturi comune din partea furnizorilor de servicii Internet, a furnizorilor de conţinut şi a producătorilor de echipament pentru a realiza migrarea spre IPv6. Ca urmare a unor astfel de acţiuni, au fost create diverse tehnologii, unele care funcţionează atât cu IPv4, cât şi IPv6 în paralel, altele care tunelează datele dintr-un protocol spre altul, sau altele care traduc un protocol pentru celălalt. Dar toate aceste soluţii sunt considerate a fi temporare. Scopul final este trecerea integrală la IPv6.

Cum se va produce trecerea de la IPv4 la IPv6?

Procesul de trecere totală, care este unul foarte complex, ar putea dura ani în şir şi depinde direct de eforturile întregii comunităţi utilizatoare de Internet.

  • într-o primă etapă tot mai multe adrese private vor fi utilizate în întreaga lume pentru a face faţă cererii tot mai mari de conexiune. Aceasta masura este necesara pentru a reusi adaptarea dispozitivelor care nu suporta IPv6.
  • în cea de-a doua etapă, conexiunea IPv6 va deveni omniprezentă. Utilizarea IPv4 împreună cu IPv6 se va răspândi în întreaga lume. Tunelarea IPv4 prin IPv6 este la fel luată în consideraţie ca o soluţie.
  • în cea de-a treia etapă, vor rămâne doar insuliţe de IPv4 ca într-un final toţi să utilizeze doar adrese IPv6.
Cum vor resimţi utilizatorii finali trecerea la IPv6?

Scopul prestatorilor de internet si a celor de servicii este de a asigura o trecere cit mai transparenta pentru utilizatori. In mod perfect, serviciul prestat utilizatorilor trebuie sa fie la acelasi nivel cu IPv4, sau chiar mai bun.

Ce face Orange Moldova pentru a dezvolta IPv6?

La Orange ne-am asumat angajamentul de a oferi acces continuu şi de calitate la serviciile internet pentru clienţii noştri. În acest sens, am depus eforturi considerabile pentru a ne asigura că suntem gata să facem faţă consecinţelor determinate de epuizarea adreselor din protocolul IPv4.

În prezent, pagina noastră web www.orange.md este disponibilă atât prin IPv4, cât şi IPv6. Serverele DNS suportă IPv6. În acelaşi timp, perfecţionăm în permanenţă reţeaua pentru a o pregăti de această trecere.

Totodată, desfăşurăm testări interne ale serviciilor IPv6 asupra reţelei mobile si fixe în dorinţa de a o adapta şi pune la dispoziţia clienţilor noştri în viitor.

 
     
ipv6 ready IP-ul Dvs. este 54.234.126.92