22.10.2012 | toate |
Fundatia Orange Moldova a lansat proiectul "Opera si baletul – mai accesibile pentru copiii defavorizati" pentru anul 2012.
Acest proiect a fost initiat acum trei ani si este realizat in parteneriat cu Teatrul de Opera si Balet "Maria Biesu". Acesta presupune prezentarea anuala a 3 spectacole de opera si balet copiilor din scolile internat si din familiile social-vulnerabile din republica. Astfel, pe 18 octombrie, circa 1000 de copii din 20 de regiuni ale tarii au venit la Chisinau pentru a viziona opera "Don Giovanni " de Wolfgang Amadeus Mozart. Mickael Faure, Presedinte al Consiliului Fundatiei Orange Moldova: "Prin proiectele Fundatiei Orange in domeniul culturii ne propunem sa promovam valorile cultural-artistice autohtone . Deja al treilea an consecutiv avem un parteneriat durabil cu Teatrul National de Opera si Balet" Maria Biesu" si Societatea Culturala "Vatra", in cadrul caruia am reusit si continuam sa familiarizam copiii cu aceste genuri de arta. Don Giovanni este primul spectacol prezentat anul acesta si al saselea in cadrul proiectului "Opera si baletul – mai aproape de copiii defavorizati". Valeria Seican, Director Teatru de Opera si Balet: " Acest parteneriat este un exemplu pentru agentii economici din republica. Investitiile Fundatiei Orange in acest proiect sunt de o valoare incontestabila. Vizionarea unui spectacol de opera inseamna posibilitatea de cunoaste arta de valoare, ceea ce la sigur este o provocare pentru multi dintre ei de a-si extinde cunostintele. " Vlad Negruzzi, Presedintele Societatii Culturale "Vatra": "Pentru copiii defavorizati opera si baletul reprezinta un teren necunoscut. Ajunsi in sala de spectacol, ei raman frapati de costumatia actorilor, tonalitatea vocilor, miscarea scenica si subiectul pieselor. Nimeresc intr-o cu totul alta lume decat cea in care traiesc zi de zi. Aceste momente frumoase vor ramane in amintirea lor pentru mult timp inainte. " Vladislav, 14 ani: "Este prima data cand privesc un spectacol de opera. Totul a fost ca intr-o poveste - muzica, costumatia, scena. Mi-as dori forte mult sa ma reintorc la un nou spectacol." Spectacolul este parte a proiectului "Opera si baletul – mai aproape de copiii defavorizati" initiat in 2010 si implementat in parteneriat cu Teatrul National de Opera si Balet si Societatea Culturala "Vatra". |