Atenţie la fraude! SMS-uri cu scrisori recomandate de la Posta Express

Orange atenţionează privind intensificarea tentativelor de fraudă, comise de escroci prin transmiterea de SMS-uri către utilizatori de la numere mobile Orange sau prin web SMS.

În mesajele respective, utilizatorului îi este comunicat „că are de primit o Scrisoare Recomandată de la Poştă, iar pentru detalii îi este sugerat să apeleze un număr Internaţional indicat în SMS.  Cei care sună la aceste numere  aud pe fon un robot, care îi informează eronat că utilizatorul a luat legătura cu Serviciul Clienţi, iar în câteva minute i se  va face legătura cu un operator al Poştei, rugându-l să rămână pe fir. Taxarea apelului internaţional începe odată cu ridicarea apelului de către robot.

Aceste SMS-uri sunt iniţiate de escroci, pentru a-i determina pe utilizatori să apeleze numerele internaţionale. Astfel, escrocii cresc artificial volumul de trafic către anumite destinaţii, în schimbul unui comision. Utilizatorii care sună la asemenea numere sunt taxaţi de operatorul lor pentru apeluri internaţionale, de regulă, la tarif standard, fie din minutele (creditul) din contul mobil, fie avansul bănesc. La rândul său, operatorul achită către operatorii străini tariful de interconectare pentru fiecare apel efectuat.  Astfel, pentru a evita pierderea banilor sau a minutelor (creditului) din contul mobil, cei care recepţionează asemenea mesaje sunt îndemnaţi sa le ignore.

Mai multe informaţii despre diferite tipuri de fraude posibile şi cum le puteţi evita, pot fi găsite la rubrica ”Protejează-te de fraude”.