11.10.2017

Termen limită extins: Cum poţi obține un proiector, un ecran şi un laptop pentru școala ta

Fundaţia Orange a lansat cea de-a 4-a ediţie a proiectului „Incluziunea Digitală Rurală”.

Tradiţional, acesta prevede selectarea prin concurs a 20 de instituţii de învăţământ din mediul rural pentru a fi dotate cu seturi de echipament IT performant: un proiector, un ecran şi un laptop. Echipamentele vor contribui la educaţia digitală şi la diminuarea excluziunii sociale a elevilor din şcolile rurale. Proiectul este implementat de Centrul de Informaţii Universitare, cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova şi susţinut de către Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării al RM.

Condiţii de participare

În cadrul proiectului pot participa doar gimnaziile şi liceele plasate în zonele rurale (inclusiv suburbiile mun. Chișinău) şi, care numără cel puţin 250 de elevi.

Dosarul trebuie să includă:

  1. Formular de aplicare completat (formatul formularului nu se modifică);
  2. Un document ce confirmă numărul de elevi în şcoală;
  3. O notă informativă despre dotarea instituției cu echipament IT (anume laptopuri, proiectoare și ecrane);
  4. O scrisoare de motivare, din partea directorului instituţiei, care să explice necesitatea unui astfel de echipament pentru şcoala în cauză, precum şi să specifice în ce activităţi şcolare acesta va fi folosit. Scrisoarea va fi semnată şi ştampilată de către directorul instituţiei şi va conţine minimum 500 cuvinte;
  5. O listă de activităţi academice şi extracurriculare organizate pe parcursul anului de studii 2016-2017, în formă de tabel, cu următoarele informaţii: data activității, denumirea activităţii, scurtă descriere.

Nu sunt eligibile gimnaziile şi liceele plasate în centrele raionale, oraşe, municipii, cât şi în or. Chişinău.

Termenul limită de depunere a dosarului de participare este 31 octombrie 2017.

Dosarele complete se depun la sediul Centrului de Informaţii Universitare din str. Pușkin 16, mun. Chişinău, MD 2012. Acestea pot fi depuse personal în format hârtie sau pot fi transmise prin scrisoare recomandată (Poșta Moldovei) la adresa indicată mai sus.

Dosarele expediate în format electronic (poștă electronică) nu vor fi acceptate.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la tel.: (022) 221167, 221172 , mob.: 068220072, e-mail: eac@eac.md.

Despre proiect

„Incluziunea Digitală Rurală” este unul din cele 4 proiecte aflate sub umbrela Orange Digital School, un program lansat pentru a asigura în învăţământul din ţara noastră acces la infrastructură modernă, expertiză profesională şi educaţie de calitate în domeniu. El a fost lansat în anul 2014 la inițiativa Fundației Orange Moldova, întru îmbunătăţirea procesului de studii, dar şi având drept scop ştergerea barierei digitale din învăţământul preuniversitar în mediul rural. În total, pe parcursul celor 3 ediții, în cadrul proiectului, în jur de 25.000 de elevi din 30 de raioane ale ţării au beneficiat de echipament digital performant oferit de către Fundaţia Orange Moldova.