12.12.2017

„Clasa viitorului – Future Classroom Lab”, soluţia inovativă pentru dezvoltarea învăţământului din Moldova

Învăţământul din Moldova intră într-o nouă etapă de dezvoltare şi devine mai inteligent, graţie programului naţional „Clasa viitorului – Future Classroom Lab” (FCL), un proiect pilot ce urmează a fi implementat în instituţiile educaţionale din Moldova.

Acesta prevede o nouă abordare a procesului educaţional, cea de tip STEAM, un concept care promovează metode de instruire creative, multidisciplinare şi valorifică la maxim tehnologiile informaționale. Ele sunt bazate pe proiecte care integrează cunoştinţele şi abilităţile din diferite domenii precum ştiinţe, tehnologie, inginerie, arte şi matematică. Programul reprezintă un răspuns la schimbările actuale, cu care profesorii, elevii şi şcolile se confruntă în contextul apariției permanente a noilor tehnologii. Acesta vine să acopere necesitatea copiilor de a deţine competențe adaptate cerinţelor curente şi de a asigura dezvoltarea profesională continuă a cadrelor didactice.

„Clasa viitorului – Future Classroom Lab”, un parteneriat pentru transformarea educaţiei

Dezvoltarea programului reuneşte eforturile comune ale Fundaţiei Orange Moldova, Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, alături de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Proiectul a fost prezentat în cadrul unui eveniment la care au participat autorităţile de profil, partenerii proiectului, experţi internaţionali, precum profesori şi directori de instituţii educaţionale din Moldova.

Igor ȘAROV, Secretar General de Stat, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova : „Suntem foarte mândri că am reuşit să ne consolidăm eforturile pentru promovarea inovației pedagogice şi, implicit, reformarea învăţământului în Moldova. Vreau să-mi exprim recunoștința și aprecierea față de partenerii de dezvoltare a acestui proiect, care susțin eforturile Guvernului Republicii Moldova de implementare a soluțiilor inovative și a tehnologiilor informaționale în educație, obiective majore stipulate în Strategia Educația 2020”.

Julien DUCARROZ, Director General Orange Moldova: „Orange s-a angajat strategic să aducă mai aproape de oameni progresul tehnologic şi revoluţia digitală. Prin intermediul Fundaţiei Orange dezvoltăm mai multe proiecte care să asigure în învăţământul din Moldova infrastructură modernă, expertiză profesională şi educaţie de calitate. Prin proiectul Clasa Viitorului - Future Classroom Lab contribuim la regândirea modului în care noile tehnologii transformă procesul de studiu. Aceasta va permite pregătirea unei noi generaţii de tineri cu gândire progresistă, competitivi şi profesionişti, care vor asigura creşterea durabilă a economiei ţării”.

Signe Burgstaller, Ambasadoarea Suediei în Republica Moldova: „Clasa viitorului aduce tehnologiile în școală și transformă procesul de predare-învățare. Acesta devine interactiv și captivant atât pentru elevi, cât și pentru profesori. Digitalizarea educației și racordarea procesului de studiu la realitățile erei informaționale va pregăti tinerii pentru cariere de succes pe piața competitivă a muncii.”

Beth Brownson, ofițer de programe, Misiunea USAID Moldova: Guvernul SUA este mândru să sprijine Republica Moldova pentru a aduce copiilor tehnologiile zilei de mâine. Bazat pe succesul cluburilor de robotică la nivel național, Clasa Viitorului deschide noi oportunități pentru tineri, pregătindu-i pentru carierele viitorului. Investiția în educație și în abilitățile copiilor este cea mai inteligentă investiție pentru orice națiune.”

„Clasa Viitorului” în 12 instituţii educaţionale din Moldova

Programul pilot prevede crearea în 11 licee a unor spaţii deschise şi motivaţionale de investigare, creare, prezentare, interacţiune, schimb de cunoştinţe şi dezvoltare. Acestea au fost selectate de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării în funcţie de posibilităţile tehnice, investiţionale şi capabilităţii de a dezvolta proiecte digitale. Fiecare instituţie participantă la proiect va identifica propriile necesităţi cu privire la numărul de zone ce urmează a fi create, pentru ca profesorii şi elevii să experimenteze scenarii de predare-învățare inovative. Acestea vor fi dotate cu mobilier flexibil şi echipamente IT moderne precum seturi de robotică, laboratoare ştiinţifice portabile, senzori pentru experimente, seturi pentru crearea circuitelor microelectronice, imprimante şi scanere 3D, microcomputere, ochelari VR etc. Beneficiarii proiectului pilot vor deveni la prima etapă cca 12 mii de profesori şi elevi.

Noi posibilităţi de perfecţionare pentru profesori

FCL le oferă şi profesorilor, directorilor și coordonatorilor TIC din școli ocazia de a experimenta abordări pedagogice moderne și inovatoare într-un mediu de învățare flexibil. Astfel, la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei va fi creat un centru de perfecţionare dotat cu mobilier şi echipamente digitale de ultimă generaţie.

Sergiu POSTICĂ, Preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova: „FCL este un proiect complex, care trebuie să ofere posibilităţi de instruire atât elevilor, cât şi profesorilor. În acest context, centrul reprezintă o platformă inedită, care vine să îi ajute pe pedagogi în misiunea lor de a ilustra modul în care noile tehnologiile sunt puse în aplicare în şcoli. Aici vor fi desfășurate ateliere de lucru periodice, seminarii şi cursuri care vor avea un efect de transformare asupra proceselor de predare şi învăţare”.

Dezvoltarea centrului va avea loc cu suportul Centrului de Informaţii Universitare, partenerul Fundaţiei Orange Moldova în cadrul dezvoltării proiectelor din domeniul educaţiei digitale.

Angela MUŞET, Director Centrul de Informaţii Universitare: „Posibilităţile centrului permit ca anual peste 5000 de cadre didactice să beneficieze de instruire. O echipă dedicată de profesionişti inovativi şi proactivi vor coordona acţiunile centrului pentru ca pedagogii să îmbrăţişeze în abordările lor tehnologiile digitale”.

În următorii ani, proiectul urmează a fi extins la nivel naţional iar în acest scop va fi creat un ghid cu recomandări care va defini modelul „Clasa Viitorului – Future Classroom Lab”.