24.01.2018

Startup School, powered by Orange. Primul program de educaţie antreprenorială pentru elevi din Republica Moldova

Orange Moldova, în parteneriat cu Dreamups Inovation Campus, anunţă lansarea primului program de educaţie antreprenorială pentru elevi, din Republica Moldova. Programul este dedicat în exclusivitate elevilor claselor a X - XII, care își fac studiile la unul din liceele sau centrele de excelență din capitală. Prin desfășurarea acestui program, Orange și Dreamups își propun, pe de o parte, să contribuie la dezvoltarea talentului și abilităților antreprenoriale ale elevilor de la o vârstă fragedă, pentru ca aceștia să devină mai creativi, mai inventivi și mult mai pregătiți pentru a deveni antreprenori, înțelegând mecanismul de lansare a unei idei de afaceri iar, pe de altă parte, să contribuie la coeziunea comunității de startupuri și la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial din Republica Moldova.

Julien Ducarroz, CEO Orange Moldova: În colaborare cu partenerii, promovăm digitalizarea şi contribuim la adoptarea inovaţiilor în societate. Într-o lume hiper conectată, este foarte important ca tânăra generaţie să aibă dezvoltat spiritul antreprenoriatului, indiferent dacă alege să muncească în companii sau să îşi lanseze propriile afaceri. Creativitatea, gândirea analítică, inventivitatea sunt atuurile profilului angajatului de mâine, pe care e necesar sa le formăm şi dezvoltăm încă de pe băncile şcolii iar Startup School, powered by Orange, este un răspuns la acest imperativ.”

Programul “Startup School, powered by Orange” se va desfăşura timp de 13 săptămâni, în perioada ianuarie – mai 2018, la Dreamups Inovation Campus şi Orange Trening Center şi va consta în 17 sesiuni tematice. Acestea cuprind parcursul lansării unei afaceri, începând cu identificarea problemei cu potenţial de afacere, transformarea acesteia într-o idee de business, testarea ideii, formarea echipei, şi finalizând cu strategia de vânzări sau aspectele legale şi financiare ale afacerii. Adiţional, participanţii vor efectua teme pentru acasă și vor participa la ședințe săptămânale cu colegii de program, pentru ca să învețe pas cu pas antreprenoriatul iar la final să-și valideze conceptul de business.

Agenda programului va fi livrată de către cei mai buni experți în materie de business, care vor ghida participanţii și îi vor ajuta să înțeleagă cum funcționează lumea antreprenoriatului, printre care: Dumitru Slonovschi, director general Magenta Consulting, George Teodorescu, director regional Mixbook pentru Moldova, România și Ucraina, Valentin Bragaru, director operațiuni Codifun, Mihai Stipanov, fondator Dreamups și ArboCapital, Sergiu Matei, fondator Dreamups și Travod, Ana Niculăeș, fondatoare Anabot și alții.

Mihai STIPANOV, cofondator ArboCapital și mentor la Startup School, powered by Orange a subliniat cât de importantă este lansarea acestui program pentru Republica Moldova: “Cred că avem, în sfârșit, un program special conceput pentru tinerii din liceu. Știu cât de entuziasmați sunt și cât de ambiţioși în a se lansa în afaceri, curaj care lipsește multora dintre maturi. Noi știm că este complicat: în lumea startupurilor sunt foarte multe capcane iar peste 99% dintre acestea eșuează. Iată de ce, acest program vine nu doar să ghideze tinerii elevi în toate componentele unui startup, dar și o face într-un format mai accelerat, oferindu-le oportunitatea de a-şi testa imediat idea de afacere proaspăt conceptualizată”.

La final de program, cei mai perseverenți participanți au șansă să fie desemnați câștigători la una dintre cele 3 categorii: “Cea mai inovativă idee de afaceri”, “Cea mai bună prezentare a ideii de afaceri“, sau “Cel mai mare progres în cadrul programului“ și să câștige premii valoroase, printre care: dispozitive performante, smart objects de la Orange sau participarea gratuită în cadrul programului internaţional de accelerare Founder Institute Chișinau. Evaluarea şi jurizarea participanţilor va fi realizată de către un juriu format din reprezentanţii partenerilor, în baza evaluării ideii de afacere şi a calităţii pitchului final.

Andrei SPÎNU, mentor în cadrul programului programului Startup School, powered by Orange, a punctat cum programul poate contribui la dezvoltarea economiei pe termen lung: “O țară, o societate crește prin oamenii săi iar o economie crește prin antreprenorii pe care îi generează. Spun cu toată încrederea că antreprenoriatul trebuie învățat încă de pe băncile școlii. Trebuie să creștem o nouă generație de antreprenori, pentru ca aceștia, la rândul lor, să contribuie la bunăstarea și prosperitatea țării în care trăim, dar și la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial. Programul Startup School se pliază perfect pe acest obiectiv. Încurajez toți elevii curioși să aplice la program și să deprindă abilitățile de a fi antreprenor încă din liceu.”

Condiţii de participare

La Startup School, powered by Orange, pot participa elevii care întrunesc următoarele condiţii:

  • Au vârsta cuprinsă între 16 și 19 ani
  • Sunt elevi în clasele a X – XII la un liceu sau centru de excelență din municipiul Chişinău
  • Locuiesc în raza municipiului Chişinău
  • Îşi doresc să învețe antreprenoriatul și cum se creează un startup

Aplicanții vor fi evaluați și aleși să participe în program în baza a două etape de selecție: completarea unui formular de aplicare online și desfășurarea unui interviu cu o echipă de experți. Costul participării în program este de 150 lei per persoană și va fi utilizat pentru a acoperi cheltuieli logistice în cadrul programului.

Data limită pentru aplicare este 11 februarie 2018, ora 23:59.

Startup School, powered by Orange, este primul program de educație antreprenorială pentru elevi, desfășurat în premieră pentru Republica Moldova, lansat la iniţiativa Orange Moldova şi implementat în parteneriat cu Dreamups Inovation Campus. Pentru mai multe detalii despre program, accesați http://www.dreamups.com/startup-school/.