27.04.2012 toate
Fundatia Orange Moldova va acorda 80 de burse pentru fete din institutii de tip internat

Centrul de Informatii Universitare si Fundatia Orange Moldova anunta lansarea editiei a II-a a proiectului "Burse pentru fete din institutii de tip internat", care va fi implementat cu suportul financiar al fundatiei si sustinut de Ministerul Educatiei si Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei din RM.

Obiectivele proiectului sunt atit de a contribui la scolarizarea fetelor care provin din medii nefavorabile, cit si de a reduce inegalitatea in vederea accesului lor la studii preuniversitare, medii de specialitate si/ sau superioare, pentru a obtine o profesie, pentru ca, ulterior, sa se integreze usor in societate, devenind membri deplini ai acesteia.

In cadrul proiectului se vor oferi, in baza de concurs, 80 de burse a cite 12,000 lei fiecare, pentru anul de studii 2012-2013. Bursele sunt destinate pentru acoperirea necesitatilor curente ale fetelor ce tin de efectuarea studiilor: cazare, masa, procurare de carti si instrumente necesare pentru orele practice etc.


De burse vor putea beneficia atit tinerele din medii nefavorabile, care vor absolvi institutiile de tip internat anul acesta, cit si bursierele primei editii a proiectului, care vor fi promovate in urmatorul an de studii. Conditiile de participare la concurs pe care trebuie sa le indeplineasca participantele sunt:

1) sa fie eleve in ultimul an de studii la una din institutiile de tip internat din RM sau sa fie beneficiare ale primei editii a proiectului (2011 - 2012), care pot candida pentru reinnoirea bursei;

2) sa dea dovada de o situatie academica buna, media notelor pentru ultimii trei ani de studii sa nu fie mai mica de 7,50;

3) sa fie motivate pentru a-si continua studiile la scoli de meserii, scoli/licee profesionale, licee teoretice, colegii sau universitati din Republica Moldova, incepind cu septembrie 2012.
Nu sunt eligibile tinerele care, dupa absolvirea scolii-internat, nu intentioneaza sau nu reusesc sa-si continue studiile la institutii de invatamint preuniversitar, medii de specialitate si/ sau universitare.

De asemenea, in cadrul proiectului se va asigura si suportul informational necesar pentru integrarea acestor tinere in societate: servicii de informare si consiliere pe intreaga perioada a proiectului, orientare profesionala si personala, astfel incat, dupa finisarea studiilor, fetele sa devina independente.

Mickael Faure, Presedinte al Consiliului Fundatiei Orange Moldova: "Proiectul devine o traditie frumoasa nu doar pentru Fundatia Orange Moldova ci si pentru partenerii nostri de implementare si absoventele institutiilor de tip internat din tara. Prin intermediul acestui proiect durabil ne propunem sa contribuim la dezvoltarea competentelor profesionale ale fetelor defavorizate, pentru ca acestea sa devina mai independente social si financiar, mai sigure in fortele proprii si mai curajoase in toate initiativele lor. Drept consecinta, contribuim la reducerea numarului de potentiale victime ale violentei domestice si ale traficului de fiinte umane, care, de cele mai dese ori sunt din randurile absolventelor institutiilot de tip internat."

Mary Lisa Durban, Coordonator filantropie corporativa Europa, Orientul Mijlociu si Asia, Fundatia Orange: "Educatia fetelor este un factor important in multe tari, de aceea noi sustinem programe similare in Republica Dominicana, Mali, Ethiopia, Vietnam si chiar in Franta. Aceste programe incurajeaza fetele sa ramana la scoala si sa-si obtina diploma, iar apoi sa-si continue studiile in invatamantul profesional sau universitar. Studiile realizate de organizatii internationale demonstreaza ca atunci cand educi o fata, educi o familie, o natiune intreaga."

Angela Muset, Director Executiv, Centrul de Informatii Universitare: "Acest proiect va avea un impact major asupra a 80 de tinere dezavantajate, care, datorita burselor obtinute, vor avea posibilitatea sa-si continue studiile, sa obtina o educatie de calitate si, ulterior, o profesie, care sa le asigure traiul. Vreau sa multumesc Fundatiei Orange Moldova atit pentru interesul de care dau dovada, cit si pentru suportul financiar semnificativ oferit pentru implementarea proiectelor sociale."

Rodica Moraru, Directia Protectia Familiei si a Drepturilor Copilului, MMPSF: "Este binevenita lansarea celei de-a doua editii a acestui proiect, care este implementat cu suportul financiar al Fundatiei Orange Moldova, prin care va fi oferit un suport real viitoarelor absolvente ale institutiilor de tip internat, suport care, le va facilita accesul la studii, pentru a obtine o profesie, ca, ulterior, sa fie asigurata o incluziune sociala complexa. Vreau sa mentionez faptul, ca proiectele promovate de Fundatia Orange Moldova denota o practica pozitiva a parteneriatului public-privat in contextul promovarii drepturilor tinerilor absolventi ai sistemului rezidential."

In editia din anul 2011 – 2012 a proiectului "Burse pentru fete din institutii de tip internat" 81 de tinere de la 30 de institutii rezidentiale din Moldova au beneficiat de burse.

Informatii despre modalitatea de aplicare pentru obtinerea unei burse, precum si mai multe detalii despre proiect pot fi obtinute la sediul Centrului de Informatii Universitare din Chisinau, str. Puskin 16, tel: 22 11 67, 22 11 72.

Fundatia Orange Moldova acorda prioritate domeniului educatiei si sustine proiecte care vizeaza, in special, persoanele defavorizate cum ar fi fetele din institutiile de tip internat, copiii cu deficiente senzoriale, femeile in situatie de risc, victimele si potentialele victime ale traficului de fiinte umane etc.