06.08.2012 toate
Orange prezinta noul smartphone Samsung Galaxy S III

Pe 3 august, in magazinul Orange din incinta Centrului Comercial Grand Hall din Chisinau a avut loc lansarea oficiala in Republica Moldova a noului smartphone Samsung Galaxy S III. Acesta este unul dintre cele mai performante smartphone-uri de pana acum, elegant si inovativ, care percepe natura umana.

La eveniment au participat Directorul Vanzari Corporative si Servicii Post-vanzari Orange Moldova, dl. Andrei Preasca, Manager Vanzari Orange Moldova, dl. Constantin Diurici, reprezentantii oficiali Samsung, ai mass-mediei, precum si clienti corporativi. Clientii au avut posibilitatea de a testa personal noile smartphone-uri, cu functii care nici nu puteau fi imaginate.



Andrei Preasca, Directorul Vanzari Corporative si Servicii Post-vanzari Orange Moldova: "Suntem bucurosi sa prezentam unul din cele mai inovative smartphone-uri de pe piata de telecomunicatii din Moldova, care poate fi procurat in toata reteaua Orange la conditii avantajoase, in limita stocului disponibil".

In cadrul evenimentului de lansare, posibilitatile si functiile Samsung Galaxy S III au fost prezentate direct de pe acest smartphone, care a transmis imaginile pe ecranul televizorului.

Samsung Galaxy S III are un ecran de 4.8 inch HD Super AMOLED, ce deschide o noua lume de impresii vii. Display-ul ofera rezolutie HD 1280*720 pixeli.

Noul smartphone este dotat cu doua camere - una la spate si alta in fata. Camera din spate este de 8 megapixeli cu autofocus si blit de tip LED, video inregistrare Full HD la 1080p. De asemenea, aceasta este dotata cu functia de fotografiere in serie, iar functia "Cea mai reusita poza" o va alege pe cea, in care aratati cel mai bine. Camera din fata este de 2 megapixeli.

Smartphone-ul dispune de o baterie 2100 mAh, ce ofera pana la 10 ore de convorbiri. Mai mult, bateria suporta si optiunea de a fi incarcata wireless.





Experimentati cu functiile inovative ale noului Samsung Galaxy S III

Smart Alert permite ca in cazul apelurilor pierdute, telefonul sa vibreze cand utilizatorul il atinge.

S Beam - o modalitate noua de sincronizare si transmitere a fisierelor. Este suficient de apropiat doua smartphone-uri Galaxy S III si acestea pot fi conectate printr-o singura atingere, cu ajutorul tehnologiei NFC (Near Field Communication).

AllShare Cast afiseaza pe televizor imaginea vizualizata pe telefon, fara ajutorul cablurilor si transforma smartphone-ul intr-o consola de jocuri.

AllShare Play sincronizeaza toate dispozitivele intr-o singura retea, pentru a face un schimb de continut.

S-Voice poate prelua comenzile verbale ale utilizatorului pentru a deschide aplicatii, a face imagini, a asculta muzica sau a oferi informatii de pe net. Functia este disponibila in mai multe limbi.

Social Tag va recunoaste fetele prietenilor Dvs. din albumele cu poze si le va asocia cu profilurile de pe retelele de socializare.

Regim smart regleaza luminozitatea ecranului si nu permite sa se stinga atat timp cat este privit.

Cu Pop up play veti putea urmari video-uri in timp ce lucrati cu o alta aplicatie.