17.06.2013 toate
Orange sustine Ziua Mondiala a Donatorului de Sange

Pe 14 iunie, Centrul National de Transfuzie a Sangelui a indemnat toti cetatenii tarii sa doneze sange pentru a darui viata. Cu acest prilej, Centrul a deschis in capitala mai multe colecte mobile, unde cetatenii au putut dona sange pe parcursul intregii zile de 14 iunie. Traditional, deja de mai multi ani la rand, Orange sustine acest eveniment in calitate de partener.

Pentru a disemina mesajul campaniei cu genericul "Doneaza sange – daruieste viata", Orange a organizat, in perioada 12-13 iunie curent, o campanie de informare a cetatenilor prin SMS cu privire la punctele de colectare a sangelui in municipiul Chisinau.

Mai multi angajati ai companiei Orange s-au alaturat initiativei lansate de Centrul National de Transfuzie a Sangelui si au donat sange la colecta instalata in Gradina Publica "Stefan cel Mare".

Acest proiect se incadreaza in strategia de Responsabilitate Social-Corporativa a companiei Orange Moldova, care este orientata spre sustinerea grupurilor sociale defavorizate, persoanele cu nevoi si necesitati speciale, incurajand si promovand atitudinea responsabila in randul societatii.

Actiunile organizate de Ziua Mondiala a Donatorului de Sange isi propun sa sensibilizeze opinia publica vizavi de necesitatea donarii voluntare si neremunerate de sange. Pe termen indelungat, scopul acestor actiuni este de a schimba atitudinea comunitatii fata de donarea voluntara a sangelui, abordandu-l ca un act civil de valoare.

In Republica Moldova exista aproximativ 1,500 de donator veterani, care, de peste 20 de ani, contribuie la salvarea vietilor celor care au nevoie de transfuzie de sange. Potrivit statisticilor, printre donatorii din Moldova, 30 la suta au grupa sangvina 0, 35 la suta - grupa A, 25 la suta - grupa B si doar 10 la suta au grupa AB.

Ziua Mondiala a Donatorului de Sange este marcata din 2005, cand Organizatia Mondiala a Sanatatii a lansat un apel de sustinere a donarii benevole a sangelui.

Versiunea Desktop
Întregul univers
My Orange în mâna ta
Administrează-ți numerele
mobile online, rapid și intuitiv
Descarcă aplicația