09.04.2014 toate
Educatia se schimba cu Fundatia Orange

Fundatia Orange a lansat o noua cafenea WiFi in incinta Universitatii Tehnice din Moldova. Este cea de-a treia locatie, in cadrul proiectului national in domeniul educatiei, Orange WiFi Cafe in universitati. Startul programului a fost dat anul trecut si presupune amenajarea unor spatii din institutii cu un design special, dotarea localului cu device-uri performante si asigurarea cu internet WiFi gratuit de la Orange Moldova. Proiectul implica investitii comune si este implementat in parteneriat cu administratiile institutiilor de invatamant superior.

„Ma bucur ca Fundatia Orange a ales ca Universitatea Tehnica sa beneficieze de acest proiect. Acest fapt semnifica un pas important in modernizarea universitatii. Cu ajutorul Fundatiei Orange au fost create noi oportunitati pentru studenti, care au acum sansa, de a dezvolta mai multe proiecte creative”, a afirmat Ion Bostan, rectorul UTM.

Administratia universitatii a alocat resurse financiare pentru reparatia spatiului, iar Fundatia Orange a investit fondurile in achizitionarea echipamentului tehnic, mobilierului si crearea conceptului de design. Tot echipamentul poate fi folosit gratuit de catre studenti si profesori, atat pentru a accesa internetul, cat si pentru organizarea prezentarilor sau seminarelor interactive.

Liudmila Climoc, Directorul General al Orange Moldova, membru a bordului Fundatiei Orange: ” Educatia este un domeniu in care Fundatia Orange investeste cu prioritate. Cca 45 la suta din toate proiectele FOM de pana acum au fost directionate in dezvoltarea acestui domeniu si ne vom aduce aportul in continuare. Deschiderea Orange WiFi Cafe este de fapt un raspuns la solicitarile actuale ale tinerei generatii, internetul fiind o sursa nu doar necesara, dar indispensabila pentru invatamantul superior. Am absolvit si eu UTM, insa generatia mea, nu a avut asemenea oportunitati. Iata de ce, ne dorim foarte mult ca acest spatiu dedicat studentilor si profesorilor sa fie unul util, exploatat la maximum si sa reprezinte un suport in dezvoltarea abilitatilor cognitive si a studiilor de calitate”.

Studentii s-au aratat incantati ca vor avea posibilitatea sa navigheze pe internet chiar in incinta universitatii. In plus si in spatiile amenajate de la parterul institutiei, ei se vor putea conecta la internet WiFi direct de pe telefonul mobil, tableta sau laptop. Astfel, tinerii vor reusi mai rapid sa-si pregateasca orele, dar si sa petreaca timpul util si distractiv.

Ana, studenta in anul III: „Acest spatiu ne ofera posibilitatea de-a ne pregati mai usor pentru ore si e mai usor sa comunicam. Daca noi credem ca majoritatea dispun de internet si de calculatoare, gresim. Cunosc multi colegi care sunt cazati in camine si nu au un calculator al lor, conectat la internet”.

Petru, student in anul I: „Uneori, avem nevoie de unele informatii pe loc, adica ceea ce nu gasim la biblioteca. La Orange Cafe putem gasi diferite carti on-line, pe care le putem citi aici”.

Pana la sfarsitul anului curent, Fundatia Orange va deschide alte trei cafenele WiFi, in incinta Academiei de Studii Economice, a Universitatii Agrare si a Universitatii de Stat din Balti „Alecu Russo”.

Grigore Belostecinic, rector ASEM: „Ne bucura faptul ca si noi vom beneficia de un asemenea proiect. Prin actiunile sale, Fundatia Orange investeste in viitorul nostru, pentru ca tinerii de astazi sunt cei care vor schimba soarta acestei tari”.

Proiectul Orange WiFi Cafe este implementat de catre Centrul de Informatii Universitare.

Angela Muset, Director CIU: „Proiectul Orange Cafe este unul foarte important, fiind un model de succes de colaborare participativa in vederea sustinerii tinerii generatii. Suntem convinsi ca petrecand timpul aici si utilizand resursele informationale cu ajutorul Orange WiFi, studentii isi vor dezvolta competentele de comunicare, pe care le vor folosi atat in scop educativ, cat si personal. Apreciem mult, contributia financiara substantiala a Fundatiei Orange, aceasta initiativa incurajand tanara generatie si sectorul civic in general”.

Fundatia Orange considera ca educatia are un rol important in combaterea saraciei, reducerea somajului si asigurarea cresterii economice durabile. Pentru a valorifica aceasta oportunitate FOM sustine facilitarea accesului tinerilor la resurse educationale adaptate exigentelor tehnologice actuale, dezvoltarea competentelor abilitatilor necesare unor buni profesionisti si incurajeaza activitatile de cercetare stiintifica. In ultimii patru ani, Fundatia Orange a reusit realizarea a peste 60 de proiecte in domeniile educatiei, sanatatii, culturii si sustinerea persoanelor defavorizate, iar peste 120 de mii de oameni au beneficiat de ele.