05.03.2015 toate
"Burse de Merit" pentru cei mai buni studenţi ai ţării, ediţia 2014

50 de tineri care îşi fac studiile la 10 universităţi din Moldova au beneficiat de burse din partea Orange Moldova şi a BC „Moldova Agroindbank”. Ei sunt finaliştii celei de-a XIX-a ediţia concursului naţional „Burse de Merit 2014 - pentru cei mai buni studenţi ai ţării”. Bursele au fost oferite în cadrul unei ceremonii festive la care au participat Vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova Liliana Palihovici, Vice-ministrul Educaţiei Igor Grosu şi alţi oficiali ai mediului academic.

Liliana Palihovici,  Vicepreşedintele Parlamentului: „Convingerile mele personale și cauza pentru care pledez rămân a fi constante: investiția în tineri este cea mai prețioasă investiție a unei națiuni. Vreau să le mulţumesc partenerilor tradiţionali ai acestui program - Banca Comercială "Moldova Agroindbank" şi Orange Moldova – pentru că susţineţi cel mai durabil proiect social din Republica Moldova”.

Tradiţional, concursul s-a desfăşurat sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul financiar al BC „Moldova Agroindbank” şi al Orange Moldova.

Serghei Cebotari, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC „Moldova Agroindbank”: „De 14 ani  Moldova Agroindbank susţine acest concurs. Moldova Agroindbank este o bancă inovaţională. De aceea susţinerea tinerilor inteligenţi şi talentaţi este o misiune firească pentru noi. Credem că în viitor, acumulând cunoştinţele universitare necesare, veţi valorifica acest potenţial în beneficiul comunităţii şi al ţării.”.

Liudmila Climoc, Directorul General al Orange Moldova: „Aproximativ 50 la sută dintre proiectele anuale de responsabilitate sociala ale Orange Moldova, alături de cele ale Fundaţiei Orange, sunt direcţionate în susţinerea tinerilor dotaţi, conştiincioşi şi dornici de a acumula cât mai multe cunoştinţe. Suntem mândri să susţinem acest proiect, cu o istorie îndelungată, pentru al 11-lea an consecutiv,  contribuind astfel la promovarea studiilor de calitate, la încurajarea studenţilor să devină mai competitivi, mai ambiţioşi, şi respectiv specialişti bine pregătiţi. Resursele umane sunt cea mai mare valoare a unei ţări, iar noi suntem siguri că aceşti tineri vor contribui la dezvoltarea Republicii Moldova pe viitor.”

La ediţia curentă a concursului şi-au depus dosarele 257 de studenţi şi masteranzi, de la 16 instituţii universitare din Moldova. În rezultatul evaluării dosarelor de aplicare, a prestaţiei candidaţilor la un test de cultură generală, 35 de studenţi din ultimul an de studiu, ciclul licenţă şi 15 masteranzi au devenit finalişti ai programului Burse de Merit 2014. Cei 50 de învingători au fost selectaţi de către o Comisie de Experţi independentă, constituită din reprezentanţi ai comunităţii academice şi vor beneficia de burse în valoare de 12000 lei fiecare.

Augustina, masterandă Facultatea de Drept, USM: „Pentru mine această bursă este o realizare foarte importantă în viaţă. Sunt practic primii bani pe care i-am făcut folosind intelectul. In acelaşi timp este o motivaţie pentru noi realizări, pentru cucerirea unor noi înălţimi spre binele societăţii şi a ţării în care trăiesc.

Victoria, studentă, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţeanu”: „Pentru mine Bursa de Merit  este în primul rând o responsabilitate mare, pentru că fac parte din cei mai buni 50 studenţi ai acestei ţări. Acest fapt implică nu doar suma bănească, dar şi foarte multa recunoştinţă. Titlul de cel mai bun student este unul mult dorit de fiecare şi sunt foarte mandră ca am reuşit sa-l obţin”.

Programul Burse de Merit este implementat de către Centrul de Informaţii Universitare. Pe parcursul celor nouăsprezece ediţii anuale ale programului peste 4500 de studenţi au participat la concurs, dintre care 1230 dintre ei au beneficiat de burse.

Angela Muşet, Director Centrul de Informaţii Universitare: „ Concursul a fost unul transparent, iar ca şi la ediţiile anterioare, participanţii au depus dosare complexe şi au demonstrat un nivel înalt de cunoştinţe. Acest fapt ne bucură, pentru că demonstrează că programul este unul popular în rândul tinerilor inteligenţi, cu aptitudini profesionale şi care se implică în activităţi extra curriculare. Vreau să aduc sincere mulţumiri partenerilor fideli ai programului, atât pentru susţinerea acestui program de burse, cât şi pentru încrederea de care dau dovadă investind în tinerii din Moldova, pentru ca ei să rămână aici, acasă.”

Programul Burse de Merit a fost lansat în anul 1996 la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extracurriculare ale studenţilor din Moldova. Din anul 2001 această iniţiativă este susţinută de BC Moldova Agroindbank SA, iar din 2004 şi de Orange Moldova.