Incluziunea digitală rurală – prioritate a Fundaţiei Orange Moldova

Peste 8,000 de elevi şi profesori din 20 de instituţii preuniversitare rurale din Moldova îşi organizează acum procesul educaţional într-un mod mult mai interactiv. Ei sunt beneficiarii proiectului „Incluziunea Digitală Rurală”, implementat sub umbrela „Orange Digital School” – program major lansat de Fundaţia Orange Moldova, care contribuie la îmbunătăţirea educaţiei digitale. În cadrul acestuia, fiecare instituţie beneficiară a fost dotată cu echipamente IT performante: laptop, proiector şi alte accesorii. Proiectul se află la ediţia a doua şi este implementat de Centrul de Informaţii Universitare, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova, cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova.

Sergiu Postică, preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova: „Orange Moldova susţine progresul tehnologic şi revoluţia digitală. Ne dorim să aducem cît mai aproape de oameni servicii digitale accesibile şi utile pentru fiecare. În acest sens, prin intermediul Fundaţiei Orange dezvoltăm proiecte ce contribuie la educaţia tinerilor în domeniul IT. Prin implementarea proiectului  „Incluziunea digitală rurală” ne dorim să aducem valoare adăugată procesului educaţional din învăţământul preuniversitar, prin utilizarea componentei digitale”.

Selectarea beneficiarilor a avut loc prin concurs. Au fost eligibile doar gimnaziile şi liceele amplasate în zonele rurale, cu un număr de minim 400 de elevi per instituţie. În acest an, 32 de instituţii din 21 de raioane ale Republicii Moldova s-au înscris în concurs. Dosarul de participare a inclus un formular de aplicare, un act care confirmă numărul de elevi, o scrisoare de recomandare eliberată de primăria localităţii şi o scrisoare de motivare din partea directorului instituţiei, prin care se explică necesitatea unui astfel de echipament pentru şcoală, precum şi la ce activităţi şcolare ar urma să fie folosit acesta.

Angela Muşet, directorul Centrului de Informaţii Universitare, implementator al proiectului: „Atât în cadrul primei ediţii a proiectului, cât şi în cea de-a doua, am sesizat un interes sporit din partea instituţiilor preuniversitare rurale faţă de acest proiect. Concursul s-a desfăşurat în condiţii de maximă transparenţă şi corectitudine. Fiecare dintre membrii comisiei a examinat dosarele de aplicare potrivit criteriilor de evaluare stabilite, iar câştigătorii au fost selectaţi de o comisie profesionistă, formată din reprezentanţi ai Fundaţiei Orange, ai mediului academic, ai societăţii civile şi ai Ministerului Educaţiei al RM”.

Astfel, au fost selectate 20 de instituţii din 15 raioane ale ţării: Hînceşti, Străşeni, Căuşeni, Ialoveni, Orhei, Anenii Noi, Taraclia, Ungheni, Sîngerei, Ceadîr-Lunga, Cahul, Călăraşi, Dubăsari, Rîşcani şi Ştefan Vodă. Bunurile au fost distribuite cu ajutorul voluntarilor, angajaţi ai companiei Orange Moldova.

Accesul la internet în baza echipamentelor performante contribuie la îmbunătăţirea procesului de studii, dar şi la ştergerea barierei digitale din învăţământul preuniversitar în mediul rural. Obiectivele proiectului sunt reconfirmate şi susţinute şi de profesorii şcolilor câştigătoare în cadrul concursului.   

Vitalie Petrov, directorul liceului teoretic „Ion Creanga”, s. Rădoaia, r. Sîngerei: „Acest proiect va conduce în primul rând la îmbunătăţirea procesului educaţional în şcoli. De peste 20 de ani în şcoala noastră nu s-a făcut nicio investiţie. Acum se pune accent pe tehnologiile digitale, iar noi trebuie să ne raliem la noile cerinţe ale timpului”.

Agnesa Popov, director adjunct clasele primare, liceul „Mihail Bârcă”, s. Milestii Mici., r. Ialoveni: „Sunt foarte mulţumită, fiindcă zi de zi lucrez cu laptopul, ceea ce îmi permite să le arăt informaţia pe un ecran mare, pentru ca ei să înţeleagă lucrurile mai bine. Sincer, eu am rămas surprinsă că am câştigat şi noi. Vă mulţumim foarte mult!”

Dionisie Onofraş, elev, liceul Teoretic „Ion Creanga”, s. Rădoaia, r. Sîngerei: „Sunt pasionat de informatică şi vreau să urmez o carieră în domeniul IT. Pentru mine este mai uşor să lucrez cu proiectorul, decât să scriu cu creta pe tablă. Este mai uşor să demonstrez programe online, să urmărim lecţiile de educaţie civică, să privim filme educative, care ne ajută să ne dezvoltăm.”

Proiectul „Incluziunea digitală rurală”, parte a programului „Orange Digital School”, se află la a doua ediţie. În total, în cadrul proiectului peste 13,000 de elevi din 25 de regiuni rurale ale ţării au beneficiat de echipament tehnic oferit de către Fundaţia Orange Moldova.

Vedeţi mai jos lista instituţiilor beneficiare ale proiectului „ Incluziunea Digital Rurală”, ediţia 2015:

Nr. ord. Instituţia Numărul elevilor Localitatea Raionul
1 LT „Ştefan Holban” 655 Cărpineni Hînceşti
2 LT „Mitropolit Nestor Vornicescu” 555 Lozova Străşeni
3 LT „Ştefan cel Mare şi Sfânt” 506 Taraclia Căuşeni
4 LT „Aurel David” 480 Bardar Ialoveni
5 LT „Ion Inculeţ” 474 Vorniceni Străşeni
6 LT „Vasile Lupu” 433 Susleni Orhei
7 LT „Emil Nicula” 435 Mereni Anenii Noi
8 LT „Hristo Botev” 409 Valea Perjei Taraclia
9 LT „Sculeni” 498 Sculeni Ungheni
10 LT „Alecu Russo” 512 Sîngereii Noi Sîngerei
11 LT „Alexandru Donici” 797 Peresecina Orhei
12 LT „Ion Creangă” 775 Rădoaia Sîngerei
13 LT „Nicolae Casso” 485 Chişcăreni Sîngerei
14 LT „Boris Ianakoglo” 401 Copceac Ceadîr-Lunga
15 LT „Mihail Sadoveanu” 397 Giurgiuleşti Cahul
16 LT „Mihai Eminescu” 617 Sipoteni Călăraşi
17 LT „Vlad Ioviţă” 305 Cocieri Dubăsari
18 LT „Victor Dumbrăveanu” 514 Corlăteni Rîşcani
19 LT „B.P. Haşdeu” 520 Olăneşti Ştefan Vodă
20 LT „Mihail Bârca” 401 Mileştii Mici Ialoveni
  Numărul total de elevi: 10169    
Versiunea Desktop
Întregul univers
My Orange în mâna ta
Administrează-ți numerele
mobile online, rapid și intuitiv
Descarcă aplicația