Orange Moldova – mai aproape de tinerii pasionaţi de IT

Orange Moldova susţine revoluţia digitală din ţara noastră, care oferă noi oportunităţi de dezvoltare a afacerilor, în special în rândul tinerilor. Pentru a şasea oară consecutiv, compania a susţinut  în calitate de partener general desfăşurarea Startup Weekend Moldova, eveniment aflat la cea de-a VII-a ediţie. Competiţia reprezintă un exerciţiu practic pentru tinerii care visează să devină antreprenori în domeniul IT.

Ludmila NISTORICĂ, Director Marketing şi Comunicare Orange Moldova: „Vreau să adresez felicitări tuturor participanţilor la acest concurs şi sunt foarte mândră că am descoperit aici tineri competitivi, care dau dovadă de spirit creativ. Orange Moldova este un operator digital, iar prin oferirea oportunităţilor de dezvoltare a afacerilor in domeniul IT in special în rândul tinerilor, contribuim la digitalizarea societăţii. Acest concurs răspunde aşteptărilor actuale ale tinerei generaţii. Prin suportul acordat acestei competiţii, Orange Moldova îşi reconfirmă angajamentul strategic de a apropia pe fiecare de ceea ce este important pentru el”.

Premii pentru cele mai interesante idei

La concurs au participat circa 90 de tineri, printre care programatori, designeri, specialiști în marketing și dezvoltarea afacerii, dar și un număr mare de studenţi.  Participanții au avut la dispoziție 54 de ore pentru a dezvolta un proiect în domeniul aplicațiilor online sau mobile.

Ionela TITIREZ, Reprezentant proiect  CEED USAID, organizator Startup Weekend: „ În acest an s-au înregistrat mai mulţi participanţi decât în ediţiile precedente. Au prezentat idei din domeniile care îi interesează şi au prezentat soluţii la problemele pe  care le observă în viaţa de zi cu zi sau în activitatea pe care o au.”

Într-un final, 17 proiecte de afaceri au fost prezentate în fața juriului. Trei echipe care au generat cele mai interesante idei au beneficiat de premii băneşti şi gadgeturi din partea Orange Moldova, dar şi a altor parteneri.

Locul 1 i-a revenit echipei care a realizat „Planbox” - un instrument de management în domeniul social media. Echipa estimează valoarea acestuia pe piața globală la 10 mln. euro.

Nicolae GUDUMAC, participant Startup Weekend, locul I: „Companiile care sunt active pe social media îşi fac din timp strategiile de promovare. Noi le asigurăm această platformă pentru a-şi realiza aceste strategii, şi odată aprobate ajung pe reţeaua de socializare. Compania primeşte feed-back de la client în timp real.”

Locul 2  a fost oferit pentru „The Vault” - o aplicație dedicată persoanelor care călătoresc și doresc să colecționeze amintiri din fiecare călătorie.

Dorin LUCA, participant Startup Weekend, locul II: „Proiectul nostru este o aplicaţie pentru turişti, care ii ajuta atunci când ajung într-un loc nou, să găsească şi să localizeze un obiect special, specific local”.

Pe locul 3  s-a clasat proiectul „TroppUs” - o soluție tehnică (screen-sharing widget) care se instalează pe site-uri și oferă utilizatorilor posibilitatea de a împărtăși ecranul propriu cu serviciul de suport al site-ului. Autorii menționează că acest serviciu este unic în lume.

Echipele câştigătoare din Moldova se pot înscrie la Global Startup Battle, unde vor concura alături de alte proiecte din peste 250 de orașe din întreaga lume. Startup Weekend Moldova a fost organizat de către Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Centrului de Excelență în Domeniul TIC, în parteneriat cu Orange Moldova şi alţi parteneri.

Despre Orange Moldova

Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL, iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007, a devenit Orange Moldova. Orange este cel mai mare operator de servicii voce şi internet mobil din Moldova. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 900 de angajaţi. OMD deţine cea mai extinsă şi performantă reţea 3G+ şi 4G.  Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. Recunoscut drept un lider în inovaţii, OMD deţine 2 premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor.