Orange Moldova este un susţinător fidel al fotbalului, cel mai iubit sport al moldovenilor. În cadrul Galei Fotbalului 2015din Republica Moldova, Orange, alături de partenerul său Huawei, a premiat cu smartphone-uri 4G de ultimă generaţie pe cei mai buni jucători şi antrenori din acest an. Evenimentul, devenit o tradiţie, a fost organizat de Federaţia de Fotbal din ţara noastră. Ceremonia de premiere a avut loc într-o atmosferă festivă care a adunat elita fotbalului moldovenesc.
Liudmila CLIMOC, Director General Orange Moldova: „Sportul este un element cheie al brandului Orange, iar deja de 8 ani suntem partenerul general alFederaţiei de Fotbal din ţara noastră. Pentru noi a devenit o tradiţie să susţinem pasiunile clienţilor noştri. Răspundem încontinuu aşteptărilor microbiştilor prin conţinut mobil interactiv de calitate, concursuri dedicate, acces la competiţii naţionale şi internaţionale şi alte acţiuni în care ne implicăm în acest sens, an de an. Aceasta reconfirmă angajamentul nostru strategic asumat prin noua promisiune de brand prin care apropiem pe fiecare de ceea ce este important pentru el”.
Ludmila NISTORICĂ, Director Marketing şi Comunicare, Orange Moldova: „ Pentru a oferi o experienţă globală fanilor fotbalului, suntem mândri să anunţăm că Orange se alătură, în mod oficial, Campionatului European de Fotbal din Franţa - UEFA EURO 2016™ ca sponsor global cu drepturi exclusive la nivel internațional, urmând să fie, de asemenea, furnizorul oficial de servicii de telecomunicații al acestei competiții. Acest lucru include responsabilitatea de a oferi transmisiunea live a meciurilor de pe cele 10 stadioane din Franța către televiziunile și fanii din întreaga lume, precum și asigurarea conectivității pentru personal, oficiali, media, arbitri și voluntari prin aproximativ 25.000 de puncte de acces și servicii mobile pe parcursul turneului. Parteneriatul cu UEFA va permite fanilor din Moldova, dar şi din întreaga lume, să trăiască la maxim emoţia competiţiei”.
Premii pentru cei mai buni
Ca și în ediția precedentă, au fost stabiliți cei mai buni jucători pe posturi. De la portar la vârf de atac, fotbaliștii moldoveni, care s-au remarcat anul acesta, au urcat pe podium. Nu au fost uitați nici antrenorii care s-au evidențiat și nici cei mai buni marcatori, care, de asemenea, au fost recompensați cu premii.
Pavel Cebanu, Preşedintele Federaţiei de Fotbal din Moldova: „Vreau să aduc sincere mulţumiri partenerilor care ne sunt alături şi ne acordă suportul an de an, inclusiv şi pentru acest eveniment. Datorită contribuţiei lor am reuşit să aducem mai aproape de oameni spectacolul fotbalistic. Echipa naţională are nevoie de susţinerea tuturor, numai astfel vom reuşi să înregistrăm rezultate performante”.
La eveniment, Orange Moldova, alături de Huawei, a oferit 11 premii pentru următoarele nominalizări:
- Cel mai bun Portar - Alexei KOȘELEV, Sheriff Tiraspol;
- Cel mai bun Fundaș - Veaceslav POSMAC, Dacia;
- Cel mai bun Mijlocaș - Eugeniu COCIUC, Dacia;
- Cel mai bun Atacant - Ricardo CAVALCANTE, Sheriff Tiraspol;
- Cel mai bun Golgheter - Ricardo CAVALCANTE, Sheriff Tiraspol;
- Cel mai bun Arbitru – Vladislav IVANCENCO;
- Cel mai bun Jucător (futsal) - Sergiu TACOT, FIAT Autobergamo, România;
- Cel mai bun Jucător (plajă) – Maxim SMETANCA şi Andrei NEGARA, Clubul Sportiv Djoker;
- Cea mai bună Jucătoare (femei) - Elena POROJNIUC, Kubanochka Russia;
- Cel mai bun Antrenor – Iurie OSIPENCO, Milsami Orhei;
- Cel mai bun Jucător Moldovean (seniori) – Alexandru GAŢCAN, mijlocaş, Selecţionata Moldovei.
Alexei KOŞELEV, Portar Sheriff Tiraspol: „Acest premiu a fost neaşteptat pentru mine, întrucât şi ceilalţi sportivi de la alte cluburi, care joacă pe aceeaşi poziţie ca şi mine, au demonstrat performanţă la meciuri. Sunt foarte fericit şi, în acelaşi timp, surprins”.
Iurie OSIPENCO, Tehnician Milsami Orhei: „ Sunt foarte bucuros şi fericit pentru obţinerea acestui trofeu, de altfel, este primul din cariera mea în calitate de antrenor. Acesta apreciere cu siguranţă mă va stimula şi pe viitor să muncesc mai mult” .
Pe durata celor 8 ani de colaborare, Orange Moldova şi Federaţia Moldoveneasca de Fotbal au realizat în parteneriat mai multe proiecte importante pentru sportul din ţara noastră. Printre acestea sunt Cupa Moldovei Orange şi Supercupa Moldovei Orange.
Despre Orange Moldova
Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL, iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007, a devenit Orange Moldova. Orange este cel mai mare operator de servicii voce şi internet mobil din Moldova. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 900 de angajaţi. OMD deţine cea mai extinsă şi performantă reţea 3G+ şi 4G. Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. Recunoscut drept un lider în inovaţii, OMD deţine 2 premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor.