Burse de Merit pentru cei mai buni studenţi ai ţării, a XX-a aniversare

Parteneriat strategic pentru susţinerea educaţiei din Republica Moldova. La cea de-a XX-a ediţie a programului naţional „Burse de Merit pentru cei mai buni studenţi ai ţării”, partenerii tradiţionali, Orange Moldova şi BC „Moldova Agroindbank” SA, au oferit 50 de burse pentru cei mai talentaţi studenţi din ţara noastră. Ei sunt cei care completează astfel rândurile celor 1280 de tineri beneficiari ai prestigiosului program, după două decenii.

Liudmila CLIMOC, Director General Orange Moldova: „Decizia de a susţine acest program este un răspuns la aşteptările tinerei generaţii, care îşi propune să devină profesionistă, într-un mediu competitiv. Acest proiect, alături de alte proiecte majore desfăşurate prin intermediul Fundaţiei Orange confirmă disponibilitatea noastră de a dezvolta în continuare un parteneriat  strategic cu mediul educaţional din Moldova. Avem tineri foarte talentaţi, şi această investiţie cu siguranţă, va aduce beneficii întregii societăţi. Or, asta reconfirmă angajamentul nostru  de a contribui la dezvoltarea ţării şi  de a-l apropia pe fiecare de ceea ce este important pentru el”.

Serghei CEBOTARI, Preşedintele Comitetului de Conducere al BC Moldova Agroindbank SA: „Moldova Agroindbank susţine cu toată încrederea şi angajamentul programul „Burse de merit” pentru a încuraja şi ajuta tinerii merituoşi să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova. Astăzi, când „Bursele de Merit” au ajuns la cea de-a 20-a aniversare, iar MAIB la cea de-a 25-a,  purtăm cu onoare titlul de cel mai fidel partener al acestui program, care de-a lungul anilor a devenit unul de talie naţională şi a atras noi parteneri. Am toată încrederea că inclusiv graţie acestei iniţiative frumoase, împreună vom reuşi să asigurăm un viitor stabil la noi în ţară”.

Ceremonia de decernare a burselor a avut loc în cadrul unei festivităţi onorate de prezenţa mai multor oficiali din mediul academic şi guvernamental.

Octavian CALMÂC, Viceprim-ministru, Ministru al Economiei:„Acest program demonstrează că avem tineri cu potenţial. Suntem bucuroşi că ei activează în diferite sectoare ale economiei, iar acest fapt contribuie la dezvoltarea ţării noastre. Vreau să vă adresez felicitări cu ocazia frumoasei aniversări de 20 de ani, dar şi să le mulţumesc partenerilor acestui proiect pentru investiţiile lor în educaţie”.

Competiţie încinsă. 5 candidaţi pentru o bursă

Şi la această ediţie, competiţia pentru obţinerea burselor de merit a fost una încinsă. Şi-au depus dosarele 265 de studenţi de la 19 instituţii universitare din Moldova, iar în rezultatul, atât al evaluării dosarelor de aplicare, cât şi a prestaţiei candidaţilor la un test de cultură generală, 35 de studenţi din ultimul an de studiu, ciclul licenţă, de la 9 instituţii universitare şi 15 studenţi din primul an de studii, ciclul masterat de la 7 instituţii universitare din ţară au devenit finalişti ai programului Burse de Merit 2015. Cei 50 de învingători care vor beneficia de 12 mii de lei au fost selectaţi de către o Comisie Independentă de Experţi, constituită din reprezentanţi ai comunităţii academice.

Cristian PAPANAGA, student USM: „Sunt foarte fericit că am devenit unul dintre beneficiarii burselor de merit. Am ţintit acest statut demult timp, am depus eforturi şi iată că am reuşit”.

Corina ȘTERBATIUC - CONDUR, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie "N.Testemiţanu":  „Pentru mine această bursă semnifică foarte mult. În primul rând reprezintă șase ani de muncă asiduă, foarte multe activități extra-curriculare, nopți nedormite, foarte multe aspirații și, de ce nu, un vis împlinit”.

Capitolina GANDRABURA, studentă ASEM: „Vreau să le mulţumesc organizatorilor şi partenerilor, Orange Moldova şi „Moldova Agroindbank”, pentru faptul că ne oferă această bursă. Faptul că am ajuns până aici este o mare bucurie pentru mine”.

Burse de Merit - cel mai longeviv program de burse din Moldova

Programul se desfăşoară sub egida Consiliului Rectorilor din Republica Moldova şi este implementat de Centrul de Informaţii Universitare.

Angela MUŞET, Director Centrul de Informaţii Universitare: „Programul Burse de Merit este cel mai longeviv program de burse privat din Moldova, care în cadrul fiecărei ediţii desemnează şi premiază pe cei mai buni studenţi ai ţării. Consider că durabilitatea acestui concurs se datorează atât tinerilor studioşi, care în fiecare an ne bucură cu performanţele lor, precum şi partenerilor financiari, BC „Moldova Agroindbank” şi Orange Moldova, care susţin cu încredere acest program. Împreună, noi am transformat acest program de burse într-o istorie de succes, de aceea ţin sincer să le mulţumesc”.

Pe parcursul celor douăzeci ediţii anuale ale programului, peste 4700 de studenţi au participat la concurs, dintre care 1280 de studenţi au beneficiat de Burse de Merit. Programul a fost lansat în anul 1996 la iniţiativa Fundaţiei Soros-Moldova pentru a încuraja performanţele academice, ştiinţifice şi extra-curriculare ale studenţilor din Moldova. Din anul 2001 această iniţiativă este susţinută de BC Moldova Agroindbank SA, iar din 2004 şi de Orange Moldova.

Despre Orange Moldova

Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL, iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007, a devenit Orange Moldova. Orange este cel mai mare operator de servicii voce şi internet mobil din Moldova. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 900 de angajaţi. OMD deţine cea mai extinsă şi performantă reţea 3G+ şi 4G.  Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. Recunoscut drept un lider în inovaţii, OMD deţine 2 premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor.