La Orange fanii sunt vedetele campionatului EURO 2016

Orange este un suporter fidel al sportului atât la nivel naţional, cât şi internaţional. De 9 ani, în parteneriat cu Federaţia Moldovenească de Fotbal, aduce spectacolul fotbalistic mai aproape de toţi fanii din Moldova la cele mai aşteptate meciuri pentru Cupa Moldovei Orange. Pentru ca microbiştii să fie tot timpul conectaţi la pasiunile lor, în acest an Grupul Orange invită suporterii din toată lumea, să celebreze împreună cel mai important eveniment sportiv al anului – campionatul european de fotbal.

Julien DUCARROZ, Director General Orange Moldova: "Orange în parteneriat cu UEFA se implică pentru a doua oară în organizarea acestei competiţii. Ambiţia noastră pentru acest campionat  este de a le oferi fanilor recunoaşterea binemeritată, plasându-i în centrul scenei şi în lumina reflectoarelor. UEFA EURO 2016 va fi cel mai conectat eveniment din istoria competiţiei, atât la nivel internaţional cât şi naţional. Graţie reţelei noastre 4G – cea mai avansată reţea din ţară cu viteze de până la 300 Mbps – vom putea oferi clienţilor noştri experienţe incomparabile pe toată durata competiţiei."

La Orange fanii sunt adevăratele vedete ale fotbalului. Ca parte a campaniei sale pentru UEFA EURO 2016™,  Orange va dezvolta evenimente inedite, concursuri cu premii generoase care le va oferi şansa de a ajunge în tribune la cele mai titrate meciuri, dar şi  oferte exclusive pentru ca fiecare să aibă oportunitatea de a se conecta la ceea ce este esențial pentru ei.

Ludmila NISTORICA, Director Marketing şi Comunicare, Orange Moldova: „Special pentru campionat am creat platforma OrangeSponsorsYou, care le va permite fanilor să nu rateze nici un moment sportul lor preferat. Aceasta va fi accesibilă din 30 mai. Am dezvoltat un portofoliu larg de servicii şi produse dedicate alături de care microbiştii vor trăi experienţe digitale incomparabile. Iar pentru ca atmosfera să fie trăită la maxim, vom amenaja în centrul capitalei un orăşel, in care  vom  putea urmări live pe ecrane mari, meciurile.  Vă invităm să trăim împreună spectacolul fotbalistic!”.

Experienţe incomparabile pentru fanii din toată lumea

Emoţiile spectacolului fotbalistic vor fi trăite la maxim în toate ţările lumii. În  fiecare noapte, pe durata campionatului, Orange va aprinde luminile la Turnul Eiffel în culorile echipei care va acumula cele mai multe voturi pe reţele sociale. Detalii pe orangesponsorsyou.com din 30 mai.

De asemenea, începând cu meciul de deschidere, Orange lansează „Fanul Meciului”, acţiune prin care se angajează să găsească fanul care s-a remarcat cel mai mult în mulţime şi a strălucit în tribune. La fiecare meci, unul din fani va fi declarat Fanul Meciului, iar numele şi fotografia sa va apărea pe ecranele stadionului  în timpul pauzelor dintre reprize. Detalii pe orangesponsorsyou.com din 30 mai.

Zinedine Zidane devine principalul selecționer de fani Orange pe durata campionatului. Star al unei campanii TV globale ce va fi lansată de Orange pe 30 mai în 28 de țări, faimosul fotbalist francez își va trimite mesagerii în întreaga lume pentru a ajuta compania Orange să-i găsească pe cei mai pasionați fani din întreaga lume. 20 dintre ei vor putea urmări în direct finala pe Stade de France, în cadrul campaniei Orange Sponsors You. Detalii pe orangesponsorsyou.com.

UEFA EURO 2016 se va desfăşura în Franţa în perioada 10 iunie - 10 iulie.