Colorează noaptea cu Orange Music White Night

Cel mai senzațional eveniment muzical al anului – Orange Music White Night revine.

Te invităm sâmbătă, 12 noiembrie, ora 21:00, în pavilionul 2 al complexului Moldexpo.

În acest an, vei participa în premieră, la deschiderea turneului mondial și lansarea noului album al celui care a făcut Moldova auzită în toată lumea – Andrew Rayel. Anume el este unul dintre cele mai remarcabile talente pe scena EDM şi unicul artist din Moldova prezent pentru al 3-lea an consecutiv în top 100 ai celor mai buni DJ din lume conform ediției DJ Mag.

Datorită muzicii sale unice, el a ajuns să evolueze pe scenele celor mai mari festivaluri de muzică electronică din lume precum Ultra Music Festival și Tomorrowland. Pentru lansarea albumului nou și pentru a începe turneul mondial, Andrei a ales să revină acasă la Orange Music White Night.  Şi nu vine de unul singur, ci împreună cu alţi DJ și artisti de talie mondială- Max Vangeli, Emma Hewitt, Christina Novelli, Khomha.

Max Vangeli, unul dintre cei mai promițători DJ de pe scena house potrivit canalului MTV, Max Vangeli este un talent impresionant și compatriotul nostru. Având nenumărate colaborări cu artiști renumiți precum Swedish House Mafia, Example, Tiesto și Steve Angello, el este considerat unul dintre top 5 artiști ce merită ascultați conform DJ Mag.

Emma Hewitt, vocea din spatele hitului „Waiting” de Dash Berlin, Emma Hewitt colaborează constant cu numeroși producători și artiști renumiți ca Armin van Buuren, Cosmic Gate, Lee Groves și Morgan Page. Fiind un star internațional cu hituri prezente timp de 50 de săptămâni în charturile Billboard, concertele la care participă Emma Hewitt au loc sub emblema „sold out”.

Christina Novelli, artista din Marea Britanie, a devenit una dintre cele mai solicitate voci pe scena muzicii dance din lume, după ce piesa ei „Concrete Angel” s-a clasat pe poziția 15 în clasamentul Billboard și a fost nominalizată la ceremonia „Dance Music Awards”. Colaborând constant cu artiști ca Dash Berlin sau Armin van Buuren, Christina are în prezent peste 30 de milioane de vizualizări pe canalul său YouTube.

Khomha este DJ pe care casa de discuri Armada l-a desemnat drept unul dintre artiștii cu cea mai rapidă ascensiune pe scena muzicii Trance, iar Markus Schulz l-a numit drept producătorul anului. Acest artist originar din Columbia colaborează cu artiști precum Tiesto, Thomas Schwartz și Alex Young, iar muzica sa răsună la cele mai mari festivaluri ale lumii ca Ultra și Tomorrowland.

Anul acesta în cadrul Orange Music White Night ne dorim să surprindem vizitatorii nu doar cu muzică calitativă, dar și cu experiențe digitale inedite. Vino să testezi cum lucrează cele mai moderne tehnologii.

Asemănător evenimentelor precedente, dress code-ul obligatoriu este alb în partea de sus şi nuanțe deschise în partea de jos.

Atenție! Numărul biletelor este limitat de capacitatea pavilionului 2 Moldexpo, iar majoritatea evenimentelor Orange Music au fost realizate sub eticheta „SOLD OUT”,deci nu amâna procurarea biletului și asigură-ţi  din timp prezența la eveniment.

Toți clienții Orange beneficiază de o reducere semnificativă la procurarea biletelor. La prezentarea unui număr de telefon mobil Orange în momentul procurării biletului, obții o reducere de 100 lei.

Biletele se vând în Orange Studio (str. M. Eminescu 130, zilnic, între 16:00- 21:00; duminică, între 16:00- 19:00) şi Orange MallDova (str. Arborilor 21, zilnic, între 16:00-21:00 ) sau pe www.iticket.md.

Urmăreşte pagina Orange, pentru a fi la curent cu toate noutățile. Ne aşteaptă un eveniment deosebit cu o mulţime de oaspeţi grandioşi, principalul dintre ei fiind chiar tu.

Detalii suplimentare și informații utile la: 068 500 707