Burse de Excelenţă pentru profesorii în IT din zonele rurale

Fundaţia Orange contribuie la consolidarea educaţiei digitale din Moldova. Astfel, în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului „Burse de Excelenţă pentru profesorii în IT”, 25 de profesori de informatică din zonele rurale au primit suport financiar şi logistic din partea Fundaţiei Orange. Specialiştii profesează în 36 de instituţii de învăţământ din mediul rural, iar cca 5000 de elevi au cum posibilitatea să preia cunoştinţe de la cadre didactice instruite şi motivate. Finaliştii au fost felicitaţi în cadrul unei ceremonii festive.

Julien DUCCAROZ, Director General Orange Moldova: „Orange Moldova susţine progresul tehnologic şi revoluţia digitală. Ne dorim să aducem cât mai aproape de oameni servicii digitale accesibile şi utile pentru fiecare. În acest sens, prin intermediul Fundaţiei Orange, dezvoltăm proiecte ce contribuie la educaţia tinerilor în domeniul IT, cât şi a sectorului în general. Suportul oferit tinerilor profesori şi viitorilor specialişti va aduce pe viitor valoare adăugată dezvoltării societăţii, or asta înseamnă să contribuim la facilitarea vieţii de zi cu zi, prin utilizarea componentei digitale”.

Proiectul „Burse de Excelenţă pentru profesorii în IT” reprezintă una dintre componentele programului naţional de susţinere a educaţiei digitale din ţara noastră - Orange Digital School. Acesta a fost creat pentru a asigura în învăţământul din Moldova accesul la infrastructură modernă, expertiză profesională şi educaţie de calitate în domeniul tehnologiilor informaţionale. Prin implementarea acestui proiect, Fundaţia Orange îşi propune să contribuie la încurajarea tinerilor profesori de informatică astfel încât aceştia să activeze în gimnaziile şi liceele din zonele rurale ale ţării, unde se înregistrează o lipsă acută de cadre didactice calificate.

Sergiu POSTICĂ, Preşedintele Consiliului Fundaţiei Orange Moldova: „Specialiştii în IT sunt tot mai solicitaţi pe piaţa muncii, atât în Moldova, cât în întreaga lume. Iată de ce, fiind un operator digital, ne propunem să contribuim la digitalizarea societăţii prin investiţii în infrastructură şi educaţie. Acest proiect va contribui la ştergerea barierei digitale, prin crearea unui mediu oportun, pentru ca tânăra generaţie să înveţe să utilizeze tehnologiile”.

45 de profesori au beneficiat de suport financiar şi logistic

Pe durata celor două ediţii ale proiectului, 45 de profesori de informatică din zonele rurale au beneficiat de susţinere din partea Fundaţiei Orange Moldova – burse de excelenţă în valoare de a câte 25000 lei fiecare şi câte un laptop. Actualmente, toţi beneficiarii proiectului îşi continuă activitatea didactică în instituţiile de învăţământ din ţară, contribuind la edificarea un proces educaţional de calitate în domeniul IT.

Olga VAHNOVAN, profesoară la s.Vaseliuți, Râșcani: „Acest suport financiar este unul foarte important pentru noi, profesorii. Bursa serveşte drept motivare pentru a munci mai mult, dar şi de a promova pasiunea pentru această disciplină, în rândul noii generaţii.”

Ecaterina ALBU, profesoară la Liceul ”I. Suruceanu”, Suruceni, Ialoveni: „Salariul profesorilor din Republica Moldova este mic, iar o motivare din partea mediului privat, îţi dă curaj să continui,  să munceşti ca şi profesor. Mulţumim Fundaţiei Orange pentru suportul acordat dezvoltării învăţământului rural.”

Finaliştii proiectului au fost selectaţi prin concurs. La ediţia curentă a proiectului „Burse de Excelenţă pentru profesorii în IT” au participat 54 de profesori de informatică din 24 de raioane ale RM.

Angela MUŞET, Directorul Centrului de Informaţii Universitare: „Proiectul s-a bucurat de o popularitate enormă. În rezultatul evaluării dosarelor depuse pentru concurs au fost desemnaţi cei 25 de câştigători. Finaliştii au fost selectaţi printr-un concurs riguros, de către o comisie independentă de experţi, din componenţa căreia au făcut parte reprezentanţi ai comunităţii academice şi ai Centrului de Informaţii Universitare”.

Proiectul „Burse de Excelenţă pentru profesorii în IT” este implementat de către Centrul de Informaţii Universitare, cu suportul financiar integral al Fundaţiei Orange Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.

Despre Fundaţia Orange

Fundaţia Orange Moldova a fost înfiinţată în anul 2009. Până în prezent, datorită investiţiilor sale, au fost dezvoltate cca 50 de proiecte în patru mari domenii: sănătate şi dezabilități, cultură, ajutor social populaţiei şi educaţie digitală. Beneficiari ai proiectelor Fundaţiei Orange Moldova sunt cca 200 de mii de persoane din toată ţara.