Orange Smart City – conectăm oraşul la viitor
Orange Moldova conectează oraşele la viitor. În premieră, în ţara noastră a fost implementat conceptul de Smart City – platformă ce presupune utilizarea soluţiilor digitale pentru dezvoltarea urbană. Hînceşti este prima localitate în care conceptul de Orange Smart City a avansat cel mai mult. Primul pas a fost transformarea localităţii într-un „oraş conectat”, cu acces la internet de mare viteză prin fibră optică, 4G, dar şi WiFi gratuit. Recent, la Hânceşti, Orange şi partenerii săi au implementat un proiect pilot destinat eficientizării consumului de energie electrică. Soluţia funcţionează în baza reţelei LoRaWan, o inovaţie adusă pentru prima dată în Republica Moldova de către Orange. Tehnologia pune bazele unei platforme deschise şi interoperabile, ce poate fi extinsă şi adaptată nevoilor în schimbare ale cetăţenilor şi ale municipalităţilor. Vorbim despre soluţii inteligente pentru transportul public, măsurarea calităţii aerului sau a apei potabile, controlul traficului terestru, monitorizarea video a oraşului, parcările inteligente sau managementul colectării gunoiului etc. Costurile de dezvoltare şi implementare ale proiectului pilot sunt acoperite integral de Orange Moldova.
Julien DUCARROZ, Director General Orange Moldova: „Orange Moldova este un lider consacrat la capitolul inovaţii digitale iar implementarea acestui proiect pilot va ajuta autorităţile locale să eficientizeze consumul de energie electrică stradală. Vreau să mulţumesc administraţiei oraşului Hînceşti pentru receptivitatea de care a dat dovadă în dezvoltarea acestui proiect inovativ, o investiţie sută la sută Orange. Acesta este doar primul pas în crearea oraşelor inteligente în Moldova, concept pe care ne dorim să îl dezvoltăm şi în alte localităţi ale ţării în următorii ani”.
Loran MOZES, CEO Flashnet SRL: „Flashnet, companie românească de cercetare și dezvoltare în domeniul managementului inteligent al energiei, cu operațiuni în întreaga lume, revoluționează piața iluminatului inteligent din întreaga lume prin integrarea tehnologiei de ultimă generație LoRa. Folosind această tehnologie, stația de bază poate controla până la 20.000 de dispozitive într-o rază de până la 15 km, în funcție de condițiile geografice. Implementarea sistemului de telegestiune a iluminatului public a devenit astfel mai rapidă ca niciodată şi mai economică.”
Conceptul de Smart City implementat la Hînceşti presupune o gestionare inteligentă a sistemului de iluminat stradal pe 2 cele mai importante străzi ale oraşului. Pentru aceasta a fost construită o infrastructură wireless dedicată proiectului iar pe stâlpii de electricitateexistenţi au fost instalate echipamente inteligente la corpurile de iluminat. Toate acestea sunt controlate de la distanţă printr-un centru de regie ce supervizează orice acţiune din reţea prin intermediul unei platforme de management al iluminatului stradal, online.
Andrei PREAŞCĂ, Director Vânzări Corporative Orange Moldova: „Un oraş inteligent este unul accesibil pentru populație. Noi am creat o legătură bine definită. Toți au nevoie de internet iar primul lucru pe care îl face această soluţie este accesul la rețeaua de WiFi. Al doilea lucru este iluminarea inteligentă. Treptat, posibilităţile platformei pot fi extinse, astfel încât să fie adaptate la necesităţile oraşului”.
Alexandru BOTNARI, Primarul oraşului Hînceşti: „Cred că autoritățile publice locale rămân în urmă cu noile tehnologii, ceea ce astăzi demonstrează multe orașe europene. Astăzi agenții economici, împreună cu autoritățile publice locale, au reușit să coopereze într-un proiect comun de succes. Vreau să mulţumesc Orange Moldova pentru contribuţia la dezvoltarea oraşului Hînceşti”.
Implementarea conceptului de Smart City la Hînceşti asigură:
- buna funcţionarea a unui sistem unic de gestionare a evenimentelor din reţea şi monitorizarea în timp real a întregii reţele;
- punerea la dispoziţia echipelor de intervenţie a informaţiilor exacte şi complete despre eventualele defecţiuni;
- reducerea intensităţii luminoase pe fiecare lampă în parte şi configurarea unor programe personalizate de iluminat în funcţie de intensitatea traficului pe diferite intervale orare;
- prevenirea şi detectarea consumului neautorizat de energie şi a fraudelor;
- creşterea calităţii serviciilor, scăderea costurilor de mentenanţă şi generarea unor economii de cca 50% la consumul de electricitate etc.
Despre Orange Moldova
Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007, a devenit Orange Moldova.
Orange este cel mai mare operator de servicii voce şi Internet mobil din Moldova. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 900 de angajaţi. OMD deţine cea mai extinsă şi avansată reţea 3G+ şi 4G.Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. Recunoscut drept un lider în inovaţii, OMD deţine 2 premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor.