29.12.2014 toate
Fundatia Orange Moldova la 5 ani de activitate

Fundatia Orange Moldova a implinit 5 ani de activitate. Cu acest prilej, in scuarul monumentului Stefan cel Mare si Sfant din centrul capitalei a fost lansata expozitia de fotografii “Un monde en partage”. Pozele ilustreaza viata beneficiarelor proiectelor Fundatiei, pe parcursul celor 5 ani de la fondarea sa, precum familii numeroase aflate in dificultate, copii cu dizabilitati, femei fara un loc de munca si care au indurat violenta domestica, elevi cu acces limitat la educatie, studenti care nu dispun de toate mecanismele de informare etc. Expozitia este un mesaj adresat comunitatii de responsabilizare si implicare in dezvoltarea societatii.

Liudmila Climoc, Director General al Orange Moldova: „Activitatea Fundatiei in tara noastra vine sa fortifice statutul Orange Moldova de companie social responsabila. Vreau sa le multumesc in primul rand clientilor Orange pentru increderea care ne-o acorda in fiecare zi. Datorita loialitatii lor reusim impreuna sa desfasuram aceste proiecte frumoase si sa contribuim la dezvoltarea societatii”.

Sergiu Postica, Presedintele Consiliului Fundatiei Orange Moldova: „In cei 5 ani de activitate, Fundatia Orange a dezvoltat peste 40 de proiecte in patru mari domenii precum sanatate si dizabilitati, cultura, educatie si ajutor social populatiei, ai caror beneficiari sunt cca 180 de mii de persoane. Prin activitatea noastra investim in dezvoltarea societatii, astfel incat, impactul proiectelor sa fie de durata”.

Andrei Uncuta, Director al Institutului de Neurochirurgie si Neurologie: „In 2009, Fundatia Orange a lansat in incinta spitalului un centru de imagistica, care a fost dotat cu un tomograf performant. Instalarea acestuia a permis la mii de oameni din Moldova sa aiba acces la servicii medicale de calitate”.

Angela Muset, Director Centrul de Informatii Universitare: „Fundatia Orange este un partener de incredere, iar impreuna am realizat mai multe proiecte in domeniul educatiei sau ajutorului social. Datorita investitiilor Fundatiei, actualmente cca 40 de mii de studenti beneficiaza de internet gratuit, ca urmare a implementarii proiectului Orange Cafe in universitati”.

Petru Amihalachioaie, voluntar Orange Moldova: „Am participat in calitate de voluntar la mai multe proiecte dezvoltate de Fundatia Orange. Sunt foarte mandru sa particip la implementarea acestora, pentru ca nimic in lume nu poate fi comparat cu bucuria, pe care reusim de fiecare data, sa o aducem in sufletele copiilor”.

Expozitia va fi deschisa pana pe 11 ianuarie 2015. Mai multe detalii despre proiectele Fundatiei puteti afla pe www.fundatia.orange.md

Expozitia va fi deschisa pana pe 11 ianuarie 2015.

Sanatate si dizabilitati

Ajutor social populatiei

Cultura

Educatie

Vedeti mai jos cele mai importante proiecte ale Fundatiei Orange Moldova.
Sanatate si dizabilitati
7 proiecte majore de care au beneficiat cca 72 700 de persoane

Donarea unui CT tomograf Institutului de Neurologie si Neurochirurgie

In 2009, gratie suportului Fundatiei Orange Moldova, a fost creat Centrul de Radiologie si Imagistica al Institutului National de Neurologie si Neurochirurgie din Chisinau. Centrul a fost dotat cu un aparat performant CT Tomograf, iar pana acum cca 25 000 de pacienti au solicitat investigatii medicale in acest sens.

Asigurarea economiei termice in Departamentul de Pediatrie al Spitalului din Balti
In 2010, Fundatia Orange a investit in realizarea lucrarilor de reparatie la instalatia termica in Departamentul de Pediatrie al Spitalului din Balti. In ultimii 4 ani, aici, au primit ingrijiri medicale cca 20 000 de mii de copii din raioanele de nord ale Republicii Moldova.

Echipament medical pentru prevenirea surditatii

Fundatia Orange Moldova a donat Centrului Republican de Audiologie, echipament performant pentru protezare auditiva si reabilitare medico-pedagogica pentru copii si adulti. De la lansarea proiectului, din 2011, cca 8000 de copii au beneficiat de echipamentul medical.

Un microbuz cu acces pentru scaune cu rotile

In 2011, Fundatia Orange Moldova a donat Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii din Chisinau un microbuz cu acces pentru scaune cu rotile. Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii ofera servicii de ingrijire medicala si psihologica copiilor cu dizabilitati psiho-neurologice si fizice. Acesta gazduieste zilnic cca 100 copii cu varste cuprinse intre 1 luna si 17 ani.

Dotarea Institutului National de Neurologie si Neurochirurgie cu un aparat de tip C-ARM

In 2012, Fundatia Orange a dotat Institutului National de Neurologie si Neurochirurgie cu un aparat C-ARM fluoroscopic mobil. Pana acum, cca 1200 de persoane au beneficiat de tratamentul chirurgical al afectiunilor coloanei vertebrale cu ajutorul aparatului.

Facilitarea accesului copiilor din Nordul Moldovei la servicii medicale calitative

In 2012, Fundatia Orange Moldova a contribuit la imbunatatirea serviciilor de asistenta medicala, prin renovarea Departamentului de diagnostica functionala si donarea unui echipament medical Roentgen Spitalului Clinic Municipal din Balti. Pana acum, cca 10 mii de copii din nordul tarii au beneficiat de servicii medicale moderne.

Dotarea laboratorului biochimic al Centrului de sanatate din Limbenii Vechi, r. Glodeni

In 2012, Fundatia Orange a dotat laboratorul biochimic al Centrului de sanatate „Limbenii Vechi” din r. Glodeni cu un analizator hematologic, utilaj pentru analiza sangelui in cateva minute. Beneficiari ai proiectului sunt cei peste 5000 de locuitori ai satului Limbenii Vechi care solicita investigatii de mai multe ori pe an.

Ajutor social populatiei
4 proiecte majore, desfasurate in mai multe editii, de care au beneficiat cca 7000 de persoane

Sustinerea persoanelor care au avut de suferit de pe urma inundatiilor

In 2011, Fundatia Orange a donat cate un frigider la 800 de familii sinistrate, in urma inundatiilor care au avut loc in anul 2010. Beneficiarii sunt din 4 localitati ale raionului Hincesti: Obileni, Sarateni, Nemteni si Cotul Morii.

Si tu poti fi Mos Craciun

Incepand cu anul 2011, Fundatia Orange contribuie traditional la imbunatatirea conditiilor de trai a familiilor numeroase. Traditional, in functie de necesitati, fiecare familie cu multi copii primeste in dar articole de mobilier, electrocasnice etc. La realizarea proiectului contribuie si clientii Orange care trimis sms-uri contra plata la numarul scurt 7474, in cadrul campaniei „Si tu poti fi Mos Craciun”. La trei ani de la lansarea proiectului, 200 de familii nevoiase si cca 1500 de copii au primit in dar bunuri pentru necesitatile lor cotidiene

Femeile Actioneaza si castiga

De trei ani, Fundatia Orange contribuie la reabilitarea economica a femeilor dezavantajate din mediul rural. In cadrul proiectului, acestea beneficiaza de cursuri de instruire si de granturi sub forma de bunuri, pentru initierea activitatilor generatoare de venit. Beneficiare ale proiectului sunt cca 1300 de femei din 12 raioane ale Moldovei.

Conditii mai bune de trai pentru copiii de la Centrul de Plasament Temporar din Balti
In 2012, Fundatia Orange a contribuit la schimbarea geamurilor, usilor si repararea instalatiei termice de la Centrul de Plasament Temporar din Balti. Astfel au fost create conditii mai bune de trai pentru 426 de copii orfani, cu dizabilitati mentale, din familii defavorizate, cu varsta cuprinsa intre 0-10 ani.

Programul de voluntariat „Ne pasa”

cca 10% dintre angajatii Orange Moldova se implica in actiuni de voluntariat
Fiecare proiect desfasurat de Fundatia Orange Moldova a avut loc cu implicarea angajatilor companiei Orange Moldova. Pentru ca au dat dovada de responsabilitate sociala, cca 10% dintre angajatii companiei s-au implicat in actiuni de voluntariat.

Iata cateva proiecte desfasurate cu suportul voluntarilor Orange:
- Training-uri de instruire pentru copiii din scolile – internat
- Campania nationala de curatenie in toata tara „Hai, Moldova!”
- Distribuirea de bunuri in cadrul campaniei „Si tu poti fi Mos Craciun”
- Spectacolele-divertisment „Copilarie – dulce feerie”, „Armonii autumnale”, „Opera si
 baletul mai accesibile copiilor defavorizati”
- Campania interna de Craciun pentru copiii defavorizati din institutii de tip internat din tara
 „Fii Mos Craciun pentru un copil orfan”.

Cultura
4 proiecte majore, desfasurate in mai multe editii,de care au beneficiat cca 23 000 de persoane

Sustinerea muzicii corale prin promovarea Corului „Lacrymoza”

In 2011, Fundatia Orange a sustinut producerea a 2000 de albume audio, cu muzica corala, interpretata de Corul „Lacrymoza”. CD-urile au fost donate in cca 15 scoli internat din tara, pentru ca, copiii sa se familiarizeze cu muzica de tip coral. Scopul proiectului a fost de a sustine promovarea muzicii corale si a tinerelor talente din tara noastra.

Copilarie dulce feerie

Acum 3 ani, in sprijinul promovarii culturii si facilitarii accesului la evenimentele din acest domeniu, Fundatia Orange a desfasurat prima editie a proiectului „Copilarie dulce feerie”. In cadrul acestuia, mai multi copii dezavantajati, orfani sau din institutiile de tip internat au posibilitatea sa participe la spectacole culturale. Pana acum, de acest proiect au beneficiat cca 4000 de copii.

Armonii autumnale

Fundatia Orange a contribuit la desfasurarea spectacolului „Armonii autumnale”, organizat cu ocazia „Zilei Persoanelor cu Dizabilitati”. Pe parcursul celor doua editii ale proiectului, cca 3000 de copii cu dizabilitati au asistat la evenimentul cultural prezentat de vedete autohtone. Scopul proiectului este de a contribui, prin mijloace artistice, la familiarizarea copiilor cu patrimoniul cultural-artistic autohton, precum si la promovarea tinerilor cu dizabilitati talentati.

Opera si baletul mai accesibile copiilor defavorizati

In 2010, Fundatia Orange Moldova a lansat un parteneriat in domeniul culturii cu Teatrul National de Opera si Balet (TNOB) si cu Societatea Culturala „Vatra”, care are o experienta de dezvoltare si promovare a valorilor cultural-autohtone in Republica Moldova de peste 20 de ani. In cadrul parteneriatului a fost initiat proiectul „Opera si baletul – mai aproape de copiii defavorizati”, prin intermediul caruia Fundatia Orange Moldova isi propune sa familiarizeze copiii din scolile-internat din tara cu opera si baletul, genuri de arta putin populare in Republica Moldova. Astfel, cca 14 000 de copii din institutiile de tip internat si din familii social-vulnerabile au urmarit pana acum 16 spectacole de opera si balet. Proiectul se desfasoara pentru al patrulea an consecutiv.

Educatie
7 proiecte majore de care au beneficiat cca 80 000 de persoane

Burse pentru tinerii din institutiile de tip internat

In cadrul proiectului, Fundatia Orange a oferit burse in valoare de 12,000 lei la cca 340 de tineri absolventi ai institutiilor de tip internat, pentru a-si continua studiile la cursuri profesionale, scoli de meserii, scoli sau licee profesionale, colegii sau universitati. Bursa este destinata acoperirii necesitatilor curente ale tinerilor pe durata anului de invatamant. Proiectul se desfasoara pentru al patrulea an consecutiv.

Incurajarea unui mod sanatos de viata la Gimnaziul nr. 2 din Chisinau

Fundatia Orange a creat conditii optime de trai copiilor de la Gimnaziul internat nr.2 din Chisinau. Institutia a fost dotata cu articole de mobilier, electrocasnice, accesorii pentru sport etc. Beneficiarii proiectului sunt cca 70 de elevi care studiaza la gimnaziu si locuiesc in caminul institutiei.

Facilitarea accesului la tehnologii in institutiile speciale pentru copii cu deficiente senzoriale

In 2011, Fundatia Orange a creat mai multe clase de computere pentru copii cu deficiente senzoriale, din 8 institutii speciale din Moldova. Laboratoarele au fost reparate, mobilate si dotate cu echipament IT special. Cca 4000 de copii din aceste institutii au beneficiat de proiectul sustinut de Fundatia Orange.

Crearea unui sistem de incalzire la Scoala-internat auxiliara din or. Straseni

In 2012, Fundatia Orange a creat un nou sistem de incalzire in sala de sport a scolii-internat auxiliare din orasul Straseni. Aici isi fac studiile copiii peste 100 de copii cu deficiente mintale. Noul sistem de incalzirea, creat cu suportul Fundatiei Orange, ii va ajuta pe elevi sa duca un mod mai sanatos de viata.

Educatie si igiena

In 2013, Fundatia Orange a contribuit la reabilitarea blocului sanitar al Liceului Teoretic din Sireti, raionul Straseni. Beneficiari ai proiectului sunt cei cca 700 de elevi care isi fac studiile in aceasta institutie. Fundatia Orange a contribuit astfel la eficientizarea conditiilor de studiu in mediul rural, asigurandu-le copiilor un mediu sanatos si curat la scoala.

Orange Cafe in universitati

In 2013, Fundatia Orange a lansat proiectul „Orange Cafe in universitati”. Astfel, pe parcursul a trei ani, Fundatia Orange, in parteneriat cu 9 universitati din tara, va construi cafenele WiFi in incinta institutiilor. Proiectul este implementat de Centrul de Informatii Universitare. Cu sportul financiar comun, al Fundatiei Orange si al administratiei institutiilor, in fiecare din cele 9 universitati, sunt amenajate localuri pentru ca studentii sa beneficieze de internet gratuit. Spatiile sunt dotate cu mobilier, computere de ultima generatie si o plasma performanta, lucruri care le permit profesorilor sa organizeze lectii interactive. Proiectul se desfasoara in 3 etape. Astfel, la prima etapa, cafenelele WiFi au fost create in incinta Universitatii Tehnice, Universitatii de Stat si Universitatii de Medicina si Farmacie „Nicolae Testemiteanu”. In 2014, la cea de-a doua etapa a proiectului, vor beneficia de cafenele WiFi Academia de Studii Economice, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Balti si Universitatea Agrara din Moldova. In 2015, la cea de-a treia etapa, urmeaza sa fie selectate alte trei universitati care vor beneficia de proiect. La finalul proiectului, acces la internet gratuit si echipamente performante vor avea cca 70 de mii de studenti si profesori care isi fac studiile si predau in aceste institutii.

Incluziunea digital rurala

Peste 5000 de elevi si profesori, din 10 institutii preuniversitare din Moldova, au acum posibilitatea sa desfasoare lectii interactive. Ei sunt beneficiarii proiectului Fundatiei Orange „Incluziunea digitala rurala”, in cadrul caruia au primit in dar un laptop, un proiector si un ecran.

Десктопная версия
Вся Вселенная
My Orange в Вашей руке
Управляйте своими мобильными
номерами онлайн, быстро и интуитивно
Скачать приложение