Ce este programul de voluntariat Ne Pasă?

Programul de voluntariat Ne Pasă a fost lansat în decembrie 2010, ca parte componentă a strategiei de responsabilitate social-corporativă Orange Moldova. Iniţial, acesta s-a născut din dorinţa angajaţilor de a se implica în proiectele sociale Orange Moldova şi ale Fundaţiei Orange. Mai târziu a prins contur şi s-a fortificat într-o entitate cu un program amplu şi cu un plan de acţiuni bine stabilit.

În fiecare an, circa 11% din numărul total al angajaţilor Orange se implică în acţiuni de voluntariat iar numărul acestora creşte din an în an. Compania salută iniţiativele de voluntariat şi acordă tot suportul necesar pentru desfăşurarea acestor activităţi.

Olga Surugiu, CEO Orange Moldova: Apreciez foarte mult activitatea voluntarilor Orange şi sunt mândră că în fiecare an peste 11% din angajaţii noştri participă la program. Încurajăm voluntariatul atât prin crearea posibilităţilor de implicare prin diverse proiecte, cât şi prin oferirea unor beneficii. De exemplu, angajaţii noştri se bucură de zile suplimentare de concediu, pe care le folosesc pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat. Prin programul Ne Pasă, reconfirmăm statutul nostru de companie social-responsabilă care contribuie la dezvoltarea comunităţii, incluziunii sociale şi a unui mediu digital plin de oportunităţi.

Domeniile de activitate ale voluntarilor Orange

Programul de voluntariat Ne Pasă include mai multe componente, care pot fi modificate, adaptate sau înlocuite de la un an la altul. Sezonul de voluntariat demarează în luna septembrie şi durează până în luna iunie. Portofoliul programului de voluntariat include mai multe componente, iar acestea diferă de la an la an, în funcţie de strategia companiei şi a Fundaţiei Orange Moldova.

Odată cu anunţarea noii strategii Engage2025 de către Grupul Orange, Orange Moldova şi-a aliniat programul de voluntariat, astfel ca acesta să contribuie la realizarea planului strategic. Astfel, începând cu toamna anului 2020, programul de voluntariat e format din două componente:

  1. Orange Digital School

Activităţi offline şi online în instituţiile de învăţământ general din ţară, dedicate educaţiei digitale a copiilor. Tematicile sunt delimitate în funcţie de vârsta şi profilul elevilor, precum şi de comun acord cu reprezentanţii administraţiei şcolilor. Printre cele mai relevante şi solicitate tematici enumerăm:

  • Cum să îţi asiguri securitatea pe internet
  • Cum să foloseşti eficient computerul: navigare pe internet, Microsoft Word, Power Point, Excel, etc.
  • Aplicaţii utile pentru gestionarea agendei personale şi organizarea timpului
  • Cum să îţi construieşti brandul personal online
  • Cum să elaborezi corect un CV
  • Cum să studiezi online
  • Cum să faci shopping online
  1. Orange Green

Sesiuni de informare şi interacţiune cu elevii din şcoli, pe subiectul sustenabilităţii, a protejării mediului ambiant şi a reducerii consumului de resurse. Scenariile de lecţie sunt adaptate segmentului de vârstă (clase primare sau liceale) şi mediului din care provin copiii (rural/urban):

  • Ne Pasă şi la şcoală, şi acasă
  • Deşeurile: o problemă sau o resursă
  • Provocarea secolului XXI: resursele naturale epuizabile
  • Bun pentru tine, bun pentru mediul înconjurător

Dacă vrei ca voluntarii Orange să ajungă şi în şcoala ta, contribuind la educaţia digitală a copiilor, contactează-ne aici

Cunoaşte voluntarii Orange

Versiunea Desktop