10.09.2019

Înscrie-te în proiectul Burse pentru formare profesională al Fundației Orange

Ești student în primul an la colegiu, centru de excelență sau școală profesională și ai rezultate academice bune? Înscrie-te în proiectul Burse pentru formare profesională al Fundației Orange Moldova și poți beneficia de o bursă în valoare de 12 mii lei pentru anul de studii 2019 – 2020.

Fundația Orange Moldova anunţă lansarea celei de-a IX-a ediții a proiectului „Burse pentru formare profesională”, susținut de către Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al RM și implementat de Centrul de Informații Universitare.

Proiectul are drept scop susţinerea tinerilor din medii social-vulnerabile din Moldova, prin facilitarea accesului lor la educaţie în instituţiile de învăţământ profesional tehnic din ţară, precum și susţinerea tinerilor motivaţi să-şi continue studiile, prin oferirea suportului financiar şi informaţional necesar şi contribuţia la dezvoltarea lor personală şi profesională.

Bursele în valoare de până la 12 mii MDL se acordă pentru un singur an de studii şi vor acoperi cheltuielile de masă, cazare şi alte necesităţi ale beneficiarilor. Bursele nu se acordă automat pentru anul următor de studii, dar este posibilă reînnoirea acestora, în bază de concurs, în cazul în care elevii bursieri au absolvit cu succes anul precedent de studii şi în cazul în care partenerul proiectului decide finanţarea proiectului pentru următorul an.

Cei care îşi doresc să intre în posesia unei burse sunt invitaţi să-şi depună dosarele la concurs. La ediţia curentă vor fi oferite 80 de burse după cum urmează:

- 50 % pentru beneficiarii proiectului din ediţia precedentă;

- 50 % pentru ceilalţi candidaţi care întrunesc condiţiile de eligibilitate.

Condiţii de participare

La momentul aplicării la proiect, participanţii trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

  1. să fie înmatriculați în primul an de studii în cadrul școlilor profesionale, colegiilor sau centrelor de excelență din Moldova, începând cu septembrie 2019;
  2. să demonstreze cel puţin o caracteristică socială, din cele menţionate mai jos:
    • tineri ce provin din familii cu venituri modeste;
    • tineri ce provin din familii incomplete (familii monoparentale);
    • tineri ce provin din familii cu 3 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere (inclusiv solicitantul bursei);
    • tineri orfani şi tineri rămaşi fără îngrijirea părinţilor, aflaţi sub tutelă sau curatelă;
    • tineri cu dizabilităţi.
  3. să dea dovadă de o situaţie academică bună, nota medie de la concursul de admitere la școala profesională, colegiu sau centru de excelență să nu fie mai mică de 7,50;
  4. să demonstreze participarea în activităţi academice și extracurriculare (opţional) – diplome de participare în concursuri, activități sportive și artistice etc. din septembrie 2018 până în prezent.

În cadrul proiectului de burse nu se vor face discriminări pe criterii religioase sau etnice.

Data limită de prezentare a dosarelor este 15 octombrie 2019, până la ora 17:00

Pentru aplicare la program se va depune un dosar care constă din formularul de aplicare completat, precum și documentele solicitate. Formularul de aplicare și regulamentul programului pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare sau găsite pe http://www.eac.md/ro/

Dosarele de aplicare pentru concurs se vor depune personal sau pot fi transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată „Poșta Moldovei”) la adresa: Centrul de Informaţii Universitare, str. A. Puşkin 16, mun. Chişinău, MD 2012, „Burse pentru formare profesională”.

Contacte recepție: (022) 221167, (022) 221172, 068220072, email: eac@eac.md.

Despre proiect

Proiectul Burse pentru formare profesională a fost lansat în anul 2010, la inițiativa Fundației Orange Moldova. Pe parcursul celor 8 ediții anuale au fost oferite 657 de burse tinerilor din medii defavorizate pentru a-i motiva să obțină o profesie, valoarea totală a acestora fiind de peste 8 milioane lei.