29.05.2023

InspiratiON session #8: In the era of AI, everyone can be a product manager

Orange Systems invită comunitatea IT locală la InspiratiON session. Ediția #8 va aborda aspectele managementului de produs în era AI, un subiect popular în lumea tech și nu doar. Invitatul evenimentului este Roman ARCEA, Senior Product Manager la Google, dar care și-a început cariera la Orange Moldova.

InspiratiON session este un eveniment de insignă organizat de Orange Systems, care aduce subiecte tehnice inovative și de actualitate pentru piața IT și Tech. Aici participanții vor avea ocazia să afle de la invitatul ediției cum e posibil de creat un produs, pornind de la o idee sau o problemă și cum să folosească instrumentele AI în procesele creative.

În calitate de Senior Product Manager la Google, Roman ARCEA construiește și conduce echipe de înaltă performanță în industriile software, dezvoltare de produse și consultanță. Acesta are în portofoliu atât produse proprii, cât și dezvoltate cu licențe open source, la companii precum Google, Nokia sau SUSE, și a ajutat clienții dintr-o varietate de industrii să accelereze adoptarea cloud computing-ului. Roman s-a născut la Chișinău, a lucrat și a locuit pe parcurs în șase țări, iar în prezent este stabilit în Olanda. În timpul liber îi place să facă surfing, ciclism și fotografie.

Prima ediție InspiratiON session din 2023 vine cu mai multe noutăți. Prima este că avem un nou format, unde invitatul special va susține o prezentare și va împărtăși cele mai bune practici din experiența sa de Product Manager. În a doua parte a evenimentului, Roman va invita participanții la un exercițiu interactiv în echipe, unde vor învăța cum să aplice instrumentele AI în procesul de creare a unui produs și să obțină competențe noi în domeniul managementului de produs.

O altă noutate a ediției #8 este locația care va găzdui InspiratiON session – Orange Digital Center, un hub de învățare pentru viitor, implementat de Fundația Orange Moldova și partenerii săi, proaspăt inaugurat în luna mai 2023.

Creativitate, interacțiune și agilitate sunt caracteristicile ce definesc Orange Systems ca angajator. Prin urmare, te invităm pe 23 iunie 2023 la Orange Digital Center din incinta Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, blocul Central, et.2, de la ora 18:00, să împărtășim experiența și să ne inspirăm de la cei mai buni.

Agenda evenimentului:
18:00 – 18:30 Înregistrarea participanților
18:30 – 18:45 Deschiderea evenimentului
18:45 – 19:30 Prezentare - „In the era of AI, everyone can be a product manager”
19:30 – 20:30 Workshop – Let’s put the theory in practice
20:30 – 20:45 Q&A session
20:45 – 21:15 Networking

Condiții de participare:

  • La eveniment pot participa specialiștii din domeniul IT, antreprenorii din domeniul tehnologic, studenți sau absolvenți ai unei facultăți în domeniul tech.
  • Accesul la eveniment este gratuit, în limita locurilor disponibile, iar prezentările vor fi în limba engleză.

Pentru a participa la InspiratiON session #8, completează formularul de înregistrare. Termen limită - 18 iunie 2023. În cazul în care ai reușit să obții un loc la eveniment, vei primi o invitație pe adresa de e-mail indicată în formular.

Prin astfel de evenimente, Orange Systems, hub-ul IT al Orange, reiterează ambiția de a dezvolta domeniul IT sub marca creativității, calității și competitivității.

Despre Orange Systems

Orange Systems este hub-ul IT al Orange și unul dintre cele mai mari hub-uri IT din țară. Fiind rezident al parcului IT în care se regăsesc peste 700 de angajați, Orange Systems își reconfirmă poziția de al doilea angajator pe piața de tehnologii informaționale din Moldova. Mai mult de 70 la sută dintre specialiști prestează servicii de IT nearshoring pentru parteneri externi, în următoarele domenii: software development, testarea și asigurarea calității, controlul și managementul proiectelor IT, automatizarea proceselor, business intelligence și big data. Orange Systems are ambiția de a dezvolta domeniul IT sub marca creativității, calității și competitivității, prin crearea de produse software proprii și centre locale de excelență.