02.09.2021

Învaţă Performance Testing la Orange Systems Academy

Orange Systems Academy îşi deschide din nou uşile pentru cei dornici să-şi dezvolte competenţele în domeniul testării performanţei şi asigurării calităţii produselor software.

Timp de două luni, 15 tineri vor avea ocazia să descopere ce înseamnă testarea performanţei şi să înveţe la modul practic cum se realizează Performance Testing. Cursul începe cu subiecte introductive despre Jmeter, API şi va continua cu multe exerciţii practice pe scripturi şi scenarii. Astfel, participanţii vor avea ocazia să testeze primii potenţialul unei soluţii IT, dezvoltată de echipele Orange Systems (OSY).

La Orange Systems Academy pot participa studenții, proaspăt absolvenții şi chiar angajaţii Orange care au studii în domeniul IT sau un domeniu conex (matematică, statistică, cibernetică, telecomunicații, inginerie), sunt iniţiaţi în bazele testării software, deţin cunoştinţe de bază de engleză şi sunt motivați să se dezvolte în domeniul IT.

Selecţia participanţilor se va desfăşura în 3 etape succesive:

Candidații care au promovat cu succes prima etapă, vor fi invitați la susținerea testului. În baza rezultatelor testului, va avea loc desemnarea participanţilor la interviu. Odată selectaţi, participanţii vor avea angajamentul şi obligaţia de a participa la program. Pentru mai multe detalii, accesați regulamentul programului.

Data limită pentru aplicare este 12 septembrie 2021. Participarea la curs este gratuită.

Cursul Performance Testing startează pe 24 septembrie curent, instruirea se va desfăşura online, în zilele de marţi, joi şi sâmbătă.

Orange Systems Academy este un program educaţional unic şi inovativ care oferă oportunităţi de dezvoltare tuturor şi contribuie la dezvoltarea competențelor IT, atât pentru angajați, cât și pentru comunitatea IT locală.

Despre Orange Systems:

Orange Systems este hub-ul IT al Orange şi unul dintre cele mai mari hub-uri IT din ţară, fiind al doilea angajator pe piaţa de tehnologii informaţionale din Moldova.

Aici creăm produse software sub brand-ul creativităţii, calităţii şi competitivităţii. Toate acestea, de rând cu spațiul inovativ Orange {kITchen}, definesc profilul angajatorului Orange Systems – unul atractiv, responsabil și uman.