21.09.2021

Mai multă protecție pentru afacerea ta cu noile soluții Antivirus de la Orange

Fie că îți atacă computerul personal sau întreaga rețea a companiei, virușii cibernetici îți pot afecta afacerea când te aștepți mai puțin. Asta înseamnă că în orice moment poți pierde controlul asupra sistemelor informatice, respectiv, asupra afacerii tale. Alege să-ți securizezi business-ul cu soluții Antivirus inteligente de la Orange, care au la bază cele mai avansate softuri și servicii.

Orange Moldova propune clienților business o serie de soluţii de securitate Antivirus, care garantează protecţia individuală antimalware pentru fiecare utilizator și echipamente de business. Soluţia Antivirus scanează şi blochează automat viruşii, protejând calculatoarele şi serverele din reţea, cât şi dispozitivele mobile ale companiei – smartphone-uri, laptop-uri sau tablete.

De ce să alegi servicii de securitate cibernetică de la Orange

Produsele Antivirus de la Orange îți oferă securitate și protecția identității pe Internet. Mai exact, previn amenințările, înainte ca acestea să afecteze dispozitivele; protejează comunicarea prin email și chat; împiedică descărcarea aplicațiilor și programelor ce conțin viruși sau alte amenințări și blochează site-urile web nesigure sau infectate, inclusiv cele de phishing, care pot fura identitatea sau informațiile tale personale. Mai mult, cu opţiunile adiţionale ai securitate pentru Exchange şi securitate e-mail, inclusiv Office 365.

Pe lângă licențe Antivirus de la cei mai renumiți dezvoltatori din lume – Kaspersky, Bitdefender sau F-Secure, Orange Moldova îți pune la dispoziție servicii suplimentare şi o echipă specializată în securitate informaţională. Astfel, vei avea mereu acces la tabloul de bord al produselor și serviciilor pe care le-ai contractat, vei avea vizibilitate asupra valabilității licențelor și acces simplu la servicii de suport.

Soluţiile Antivirus sunt uşor de utilizat de către persoane fără studii tehnice și permit o implementare rapidă, chiar și de la distanță. Administrarea licențelor şi suportul oferit de echipa tehnică Orange Moldova se realizează centralizat, printr-o consolă unică a clientului pe pagina cert.orange.md, care este Centrul de Date al companiei Orange, specializat pe soluții de securitate și suport IT profesionist pentru afaceri.

Pentru a spori securitatea cibernetică a clienţilor, în 2017 la Orange a fost creată echipa CERT (Centrul de Răspuns la Incidente Cibernetice). Orange Moldova CERT participă activ în comunitatea internațională de securitate cibernetică, monitorizează evoluția amenințărilor de securitate, precum şi implementează sisteme de protecţie capabile să detecteze ameninţările ce vizează securitatea sistemelor IT ale clienţilor Orange.

Încearcă o lună gratuit

Tot de aici poți în orice moment să crești sau să reduci numărul de angajați, respectiv, dispozitive protejate de Antivirus, în funcție de necesitățile companiei tale. Flexibilitatea serviciilor de protecție se aplică și la plata acestora. Poți alege să plătești lunar sau anual. Mai mult, poți testa soluția Antivirus aleasă, gratuit, timp de o lună.

Orange Moldova este primul partener Kaspersky care oferă facturare pe baza numărului de licențe folosite lunar. Crești sau scazi numărul licențelor și tipul opțiunilor, lunar, în funcție de nevoile businessului tău.

Protejează-ți afacerea proactiv, sună la Serviciul Clienți Business Orange Moldova, iar noi te vom ajuta să alegi soluția Antivirus care se potrivește cel mai bine companiei tale.

Pentru mai multe informații, accesează https://cert.orange.md/ro/antivirus, sună la 700 sau 022 977 700 între orele 8:00- 22:00 sau scrie-ne la adresa corporate@orange.md.

Antivirus
Toate dispozitivele afacerii
îți sunt protejate
Testează gratuit
Detalii aici