16.11.2022

Orange Systems Academy te invită să participi la programul de instruire în domeniul RPA

Ești pasionat de tehnologie și visezi să înveți mai multe despre Robotizarea Automatizată a Proceselor (RPA)? Atunci vino cu noi să înveți. Din 5 decembrie, Orange Systems Academy anunță o nouă ediție gratuită a programului RPA unde poți prinde noi oportunități și să acumulezi experiențe inedite.

Timp de 4 luni, 20 de tineri vor avea ocazia să descopere ce înseamnă RPA. 10 participanți vor fi instruiți în domeniul RPA Development, iar alți 10 participanți vor participa la cursul de RPA Business Analysis. Toţi participanţii vor avea posibilitatea să facă cunoştinţă cu instrumentele necesare pentru a spori calitatea şi eficienţa proceselor de business, reduc ând eroarea umană la zero prin intermediul automatizării robotizate.

Cine poate participa la program?

În cadrul RPA Academy pot participa studenţii, proaspăt absolvenţii şi chiar angajaţii Orange care au studii în domeniul IT sau un domeniu conex (matematică, inginerie, cibernetică), sunt familiarizaţi cu procesele de automatizare, deţin cunoştinţe de bază de engleză şi sunt motivaţi de a prospera în domeniul IT.

La cursul de RPA, cursanții vor avea ocazia de a cunoaşte şi aplica tehnici de automatizare a proceselor de business, iar la finalul cursului, vor primi un certificat de absolvire care atestă participarea la cursului RPA dezvoltat de Orange Systems Academy. Absolvenții programului cu cel mai bun progres la examenul final, vor avea posibilitatea de a se alătura familiei Orange Systems în calitate de RPA Business Analyst sau RPA Developer.

Etapele programului:

Pentru a aplica, expediază CV-ul la adresa academy@orange.md sau completează formularul de înregistrare până pe 22 noiembrie, ora 18:00. Pentru mai multe detalii, accesați Regulamentul concursului.

Cursul se va desfăşura la Orange kITchen, în format hibrid, iar pe toată perioada programului de instruire, participanţii vor beneficia de suportul mentorilor de la Orange Systems, acces nelimitat la platformele online şi vor savura din cultura familiei Orange. Cursul este gratuit și va avea loc în zilele de Marţi, Joi, între orele 18:30 – 20:30, Sâmbătă, ora 10:00 – 14:00. Durata programului: 05.12.2022 – 31.03.2023.

Orange Systems Academy este un program inovativ de instruire în IT, scopul acestuia fiind dezvoltarea competențelor și pregătirea profesională a tinerilor în domeniul tehnologiilor informaționale, care să suplinească r ândurile specialiştilor în acest domeniu, pentru a face față provocărilor pieții muncii din Moldova.

Despre Orange Systems

Orange Systems este hub-ul IT al Orange şi unul dintre cele mai mari hub-uri IT din ţară. Fiind rezident al parcului IT în care se regăsesc peste 600 de angajaţi, Orange Systems îşi reconfirmă poziţia de al doilea angajator pe piaţa de tehnologii informaţionale din Moldova. Mai mult de 50 la sută dintre specialişti prestează servicii de IT nearshoring pentru parteneri externi, în următoarele domenii: software development, testarea şi asigurarea calităţii, controlul şi managementul proiectelor IT, automatizarea proceselor, business intelligence şi big data. Orange Systems are ambiția de a dezvolta domeniul IT sub marca creativității, calității și competitivității, prin crearea de produse software proprii și centre locale de excelență.

Versiunea Desktop
Întregul univers
My Orange în mâna ta
Administrează-ți numerele
mobile online, rapid și intuitiv
Descarcă aplicația