19.10.2020

Orange Systems te invită la InspiratiON Session în regim online

Dacă ești pasionat de domeniu IT, de noile tehnologii şi de inteligenţa artificială, atunci nu ezita să participi la o nouă ediție InspiratiON Session. De data aceasta – în regim online. Întâlnirea va avea loc pe 28 octombrie, la ora 15:00, live, pe pagina de Facebook Orange. Ne poţi urmări și pe canalul de YouTube și pe Privesc.eu

Evenimentul va fi dedicat subiectului „De ce avem nevoie de etică în inteligenţa artificială”, iar invitată specială este Maria Axente.

Pe lângă discutarea subiectului propriu-zis, un alt scop al evenimentului și al Orange Systems este să susțină fetele şi femeile care îşi doresc să se reprofileze în domeniu IT&Tech sau să-şi aprofundeze cunoștințele tehnice. Inclusiv din acest motiv, am optat pentru un speaker femeie, pornind de la convingerea că femeile din IT şi tech sunt o resursă prețioasă.

Speakerul evenimentului, Maria Axente este membră în consiliul consultativ pentru implementarea politicilor de inteligenţă artificială din Parlamentul Marii Britanii. Opiniile sale în această privinţă sunt luate în considerare şi de Parlamentul European, ONU, UNICEF, World Economic Forum şi Academia Marii Britanii. Recent, site-ul britanic sifted.eu, susţinut de „Financial Times”, a inclus-o pe Maria Axente pe lista celor 30 de „guru ai inteligenţei artificiale” din Europa şi pe lista celor 21 de femei care transformă inteligenţa artificială (IA) în secolul XXI, întocmită de revista „Forbes”.

Tânăra face parte dintre cei care recunosc rolul şi importanţa inteligenţei artificiale şi îi învaţă pe ceilalţi cum să o implementeze corect şi să o valorifice într-o manieră etică şi responsabilă.

Olga SURUGIU, Director Operațiuni Internaționale:

„Cred că în viitor toate funcțiile vor avea legătură cu domeniul tehnologiilor informaționale. Asta înseamnă că fiecare trebuie să se adapteze la noutatea pe care o presupune acesta și să încerce să anticipeze schimbările de pe piață. Iată de ce Orange Systems este un promotor activ al inovației și al dezvoltării tehnologiei şi performanţei. De asemenea, prin eforturile pe care le depunem în acest domeniu, vrem să încurajăm şi să susţinem activismul femeilor în domeniul IT & Tech. Pledăm pentru diversitate și incluziune în domeniul care până mai ieri era considerat unul doar al bărbaților”.

De ce să participi la eveniment?
  • Vei afla mai multe despre inteligenţa artificială şi cum aceasta poate ajunge să influențeze libertatea noastră de decizie şi acţiune.
  • Vei înțelege de ce noile tehnologii şi inteligenţa artificială trebuie implementate într-o manieră responsabilă şi transparentă, ţinând cont de drepturile fundamentale ale omului, dar şi de riscurile şi limitele acestor tehnologii.
  • Vei cunoaște care sunt provocările, avantajele, dar şi riscurile ce pot să se răsfrângă asupra societăţii şi a utilizatorilor, dacă inteligenţa artificială este implementată fără o analiză amănunţită, care să ia în considerare valorile din contextul în care va opera.

Alătură-te online evenimentului și vino cu întrebări în comentarii pentru a primi sfaturi practice despre cum ar trebui să colaboreze etica şi inteligenţa artificială.

Prin astfel de evenimente, Orange Systems își reiterează ambiția de a dezvolta domeniul IT sub marca creativității, calității și competitivității.

Despre Orange Systems

Orange Systems este hub-ul IT al Orange Moldova, rezident al parcului IT, în care se regăsesc peste 500 de angajaţi. Mai mult de 50 la sută dintre specialişti prestează servicii de IT nearshoring pentru parteneri externi, în următoarele domenii: software development, testarea şi asigurarea calităţii, controlul şi managementul proiectelor IT, automatizarea proceselor, business intelligence şi big data.