07.10.2020

Participă online la cel mai tare campionat de jocuri electronice, Autumn eSports Cup

Ce joacă moldovenii mai mult? League of Legends (LOL) sau Defense of the Ancients 2 (DOTA 2)? Răspunsul îl vom afla pe 10 și 17 octombrie.

Federația de Sporturi Electronice din Moldova (Moldova Esports Federation) împreună cu Orange Moldova organizează campionatul de toamnă de jocuri electronice – Autumn eSports Cup. După desfășurarea cu succes a turneelor de FIFA20 și CS:GO, urmează alte 2 turnee de foc: LOL și DOTA 2. E timpul să aflăm care dintre cele două jocuri are cei mai mulți jucători și care e cea mai tare echipă.

Dacă joci League of Legends, formează o echipă din 5 jucători și arată ce poți la turneul online LOL de pe 10 octombrie. Dacă nu ai o echipă, nu-ți face griji. Aderă la grupul League of Legends Moldova și găsește-ți coechipieri.

Și dacă preferi DOTA 2, înscrie-ți echipa la un campionat 5 v 5, care se va desfășura online pe 17 octombrie. Totuși, dacă încă nu faci parte dintr-o echipă, dar vrei să participi, aderă la grupul DOTA 2 Moldova unde vei putea găsi coechipieri.

Primele 3 echipe câștigătoare vor obține premii din partea Orange Moldova: brățări fitness Huawei Band 4, bamboo X wireless charging powerbank, respective, difuzoare Bluetooth ROUND BASS.

Toate detaliile despre competiții le puteți găsi pe site-ul mef.md, cât și pe rețelele de socializare. Sunt admiși participanţi din toată ţara, fără limită de vârstă. Turneele vor fi difuzate concomitent pe Facebook, YouTube şi Twitch.

Înscrie-ți echipa acum și participă la Autumn eSports Cup: let’s play.