14.09.2020

Termenul de valabilitate al Semnăturii Mobile Orange a fost extins la 2 ani

Din 14 septembrie 2020, toți clienții care vor activa sau prelungi Semnătura Mobilă la Orange, vor beneficia de acest serviciu timp de 2 ani. Dublarea termenului de valabilitate a semnăturii mobile este un pas important în dezvoltarea serviciului și oferă un plus de confort utilizatorilor.

Deja de 8 ani, Semnătura Mobilă îți permite să semnezi cu telefonul mobil diverse acte, oriunde te-ai afla. Iar potrivit legislației naționale, documentul semnat electronic are acelaşi efect juridic ca şi cel pe suport de hârtie, semnat de mână.

Semnătura Mobilă poate fi activată în orice magazin Orange, rapid, doar cu buletinul și telefonul mobil. Iar la expirarea termenului de valabilitate, prelungirea semnăturii mobile se face simplu, prin SMS, fără a fi nevoie de deplasare la magazin. Află mai multe detalii pe pagina dedicată.

Activarea și reactivarea serviciului Semnătura Mobilă Orange este gratuită – plătești doar când semnezi. Când ai de semnat mai mult, alege una dintre opțiunile avantajoase cu 10, 100 sau 1000 de semnături și economisești semnificativ.

Cu ajutorul Semnăturii Mobile, persoanele fizice pot depune și semna declarații fiscale, pot solicita duplicatele certificatelor de stare civilă, extrase de pe acte de stare civilă etc. Persoanele juridice o pot folosi pentru servicii de raportare electronică către autorități, pentru e-Factura, servicii de licențiere și altele.