04.07.2022

Programul Național de Alfabetizare Digitală continuă cu desfășurarea instruirilor

Peste 5000 de cadre didactice s-au înregistrat pentru a participa la cea de a III-a etapă a Programului Național de Alfabetizare Digitală, destinat cadrelor didactice din învățământul general. Principalul obiectiv al programului este consolidarea competențelor digitale pentru educatori și profesori la nivelul intermediar și avansat.

Profesorii beneficiari ai programului vor deveni nu doar utilizatori ai tehnologiilor la clasă, dar și creatori de conținuturi educaționale digitale. Vor învăța metode active și interactive de predare și cum pot utiliza tehnologiile inovaționale în procesul educațional.

Astfel, în perioada 4 – 9 iulie 2022, patru formatori naționali ai Centrului Clasa Viitorului vor instrui 118 de formatori regionali, care în format cascadă vor livra instruirea celor peste 5000 de cadre didactice înregistrate pentru participare. Sesiunile de formare a cadrelor didactice se vor desfășura în perioada 15 iulie -26 august 2022.

Programul de formare este constituit din 90 de ore, dintre care 24 de ore de lecții și 66 de ore de lucru individual. Sesiunile de formare vor fi organizate online.

Inițiativa este implementată cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării, Proiectului Tehnologiile Viitorului, finanțat de USAID și Suedia, și Fundației Orange Moldova. Valoarea totală a investițiilor în această etapă este de circa un milion de lei. Centrul Național de Inovații Digitale în Educație Clasa Viitorului va asigura instruirea formatorilor, va ghida și monitoriza activitatea ulterioară de formare a cadrelor didactice.