Cupa Orange la Rugby pe plajă

Spectacol de excepţie pentru amatorii de rugby la cel mai aşteptat meci al anului - Cupa Orange la Rugby pe plajă. Pentru al 5-lea an consecutiv cele mai importante 24 de echipe de rugbişti din Moldova au intrat în cursa pentru trofeul competiţiei. Evenimentul a fost organizat de Federaţia de Rugby din Republica Moldova, al cărui partener de 7 ani este Orange Moldova şi a fost găzduit de plaja de la Vadul lui Vodă.

Ludmila Nistorica, Director Marketing şi Comunicare: „Orange Moldova este un susţinător fidel al sportului, iar parteneriatul nostru cu Federaţia de Rugby este unul de succes. Sportivii au oferit un spectacol de excepţie, iar noi suntem bucuroşi că tot mai mulţi spectatori vin an de an să urmărească competiţia.  Prin acest parteneriat Orange contribuie la promovarea valorilor sportului în ţara noastră şi susţine pasiunile clienţilor. Or, asta înseamnă să ne reconfirmăm angajamentul strategic prin care îi apropiem pe fiecare de ceea ce este important pentru el”.

Meciurile pentru Cupa Orange la rugby pe plajă s-au desfăşurat pe data de 13 august şi 20 august. La competiţii au participat sportivi din 2 categorii de vârstă: juniori şi seniori. Câştigătorii competiţiei din acest an sunt:

  • Seniori - Sporting Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM);
  • Senioare – Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport Moldova (USEFSM);
  • Juniori băieţi - Şcoala Sportivă Specializată Republicană de Acrobatică şi Rugby Moldova (SSSRAR);
  • Juniori fete – Şcoala Sportivă Specializată Republicană de Acrobatică şi Rugby Moldova (SSSRAR).

24 de rugbişti, membri ai echipelor câştigătoare de seniori, au fost premiaţi de Orange cu brăţări inteligente Sony SWR30 şi Fitbit Charge HR. Accesoriile rulează pe ele mai multe aplicaţii care le va permite sportivilor să-şi urmărească mai bine activităţile zilnice.

Vasile Revenco, Preşedintele Federaţiei de Rugby din Moldova: „Felicitări tuturor câştigătorilor pentru curajul, perseverenţa şi spiritul competitiv de care au dat dovadă. Le dorim succes în continuare. Acest eveniment este unul foarte important pentru noi. Şi asta pentru că, Cupa Orange la Rugby pe plajă a devenit deja o tradiţie, este în aceste clipe cel mai important eveniment de profil al verii. Vreau să adresez sincere mulţumiri Orange Moldova pentru suportul adus an de an Federaţiei de Rugby şi implicit dezvoltării rugby în ţara noastră”.

Suporterii din tribune s-au bucurat de un spectacol de excepţie, plin de emoţii şi distracţie.

Ion Ciobanu, spectator: „Eu pentru prima dată urmăresc un meci de rugby pe plajă, până acum am văzut doar la televizor. Este foarte interesant şi cu siguranţă voi mai merge şi la alte competiţii”.

Maria Colesnic, spectatoare: „Eu am venit special aici pentru a urmări finala. Este un meci frumos şi am reuşit să îmbinăm utilul cu plăcutul, să petrecem timpul frumos şi ne bucurăm de sport”.

Federaţia de Rugby din Moldova se bucură de suportul Orange de 7 ani, sportivii noştri fiind susţinuţi la mai multe competiţii.

Despre Orange Moldova

Orange Moldova este parte a Grupului Orange, unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicații, cu sediul în Paris, Franța. În Moldova, compania şi-a demarat activitatea în octombrie 1998, cu marca comercială VOXTEL, iar, ca urmare a rebranding-ului, pe 25 aprilie 2007, a devenit Orange Moldova.   Orange este cel mai mare operator de servicii voce şi Internet mobil din Moldova. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei, în care activează o echipă de peste 900 de angajaţi. OMD deţine cea mai extinsă şi avansată reţea 3G+ şi 4G.  Serviciile sale pot fi accesate pe teritoriul întregii țări prin intermediul rețelei de peste 3600 puncte de vânzări. Recunoscut drept un lider în inovaţii, OMD deţine 2 premiere mondiale: HD Voice şi HD Voice International. În 2015, brandul Orange a evoluat pentru a răspunde noii sale strategii la nivel de Grup, Essentials 2020, dar și promisiunii pe care a făcut-o clienților: de a fi întotdeauna aproape pentru a-i conecta la ceea ce este esenţial în viaţa lor.

Десктопная версия
Вся Вселенная
My Orange в Вашей руке
Управляйте своими мобильными
номерами онлайн, быстро и интуитивно
Скачать приложение