11.06.2026

RPA Business Analysis Academy, organizată de Orange Systems, încheie o nouă ediție dedicată automatizării proceselor de business


Absolvenții RPA Business Analysis Academy, program organizat de Orange Systems, au încheiat un parcurs de formare dedicat unui rol tot mai important pentru companiile care își automatizează procesele: specialistul care înțelege businessul și îl traduce în cerințe clare tehnologice.

RPA, prescurtare de la Robotic Process Automation, înseamnă automatizarea unor activități repetitive cu ajutorul unor roboți software. Aceștia pot prelua sarcini precum introducerea datelor, verificarea informațiilor, generarea rapoartelor sau procesarea unor solicitări, astfel încât echipele să poată lucra mai mult pe activități care cer analiză și decizii umane.

Însă, înainte ca un proces să fie automatizat, el trebuie înțeles foarte bine. Aici intervine rolul de RPA Business Analyst: specialistul care analizează procesul, identifică pașii repetitivi, excepțiile, blocajele și transformă nevoile de business în cerințe clare pentru echipele tehnice.

Programul a fost conceput ca un traseu de reprofilare profesională într-un domeniu în care competențele sunt încă rare pe piața muncii. Timp de două luni, participanții au lucrat pe procese, au analizat fluxuri operaționale și au învățat cum se construiesc cerințele pentru automatizări RPA.

Sergiu PLĂCINTĂ, Managing Director, Orange Systems:

„Piața muncii are nevoie de competențe noi, construite în jurul tehnologiilor care schimbă modul de funcționare al companiilor. RPA Business Analysis Academy este unul dintre programele prin care Orange Systems formează specialiști pentru un domeniu aflat în dezvoltare accelerată. Ne dorim ca aceste competențe să se dezvolte aici, în Moldova, prin experiență aplicată și prin contact direct cu procese reale de business.”

RPA Business Analysis Academy face parte din seria Orange Systems Academy și are la bază metodologia de învățare prin proiect. Noua ediție, organizată de Orange Systems, s-a desfășurat timp de două luni, cu 64 de ore de formare și mentorat aplicat, fiind ghidată de Ludmila Matragun, CBAP Certified și BA mentor, Business Analyst Team Leader în cadrul Orange Systems. Participanții au lucrat la transformarea nevoilor operaționale în cerințe pentru soluții RPA, iar 14 dintre ei au absolvit programul.

Ludmila MATRAGUN, CBAP Certified și BA mentor:

„Un RPA Business Analyst trebuie să aducă ordine într-un proces înainte ca acesta să fie automatizat. Să înțeleagă pașii, excepțiile, riscurile, oamenii implicați și abia apoi să formuleze cerințe pentru soluția tehnică. La finalul programului, participanții au ajuns să formuleze cerințe mai clare, ancorate în realitatea procesului și în impactul așteptat de la o soluție RPA.”

RPA Business Analysis Academy răspunde unei realități tot mai vizibile în companii: automatizarea are nevoie de oameni care pot înțelege procesele din interior și le pot pregăti pentru soluții aplicate. Prin acest program, Orange Systems formează specialiști într-un domeniu în care experiența practică și contactul cu procese de business fac diferența.

Orange Systems va continua să dezvolte programe de formare în domenii tehnologice emergente. Cei interesați de viitoarele ediții și oportunități deschise publicului larg le vor putea urmări pe canalele oficiale Orange Moldova.

Alege canalul tău preferat
și Djingo îți răspunde
Telegram WhatsApp
Close
Întreabă-l pe Djingo