01.07.2019

3 zile de muzică clasică și atmosferă boemă la festivalul de muzică clasică „DescOPERĂ”

Orange Moldova a susținut în calitate de partener cea de-a patra ediție a Festivalului de Muzică Clasică în aer liber – „DescOperă”. Prin suportul oferit evenimentului, Orange își reconfirmă statutul de promotor activ al activităţilor culturale, operei şi muzicii clasice. De pe 14 până pe 16 iunie, vizitatorii au trăit clipe de magie la Butuceni, Orheiul Vechi, delectându-se cu 10 ore de muzică de calitate într-o atmosferă deosebită.

Unicul festival de muzică clasică în aer liber din Europa de Est a adunat:

  • peste 5500 de vizitatori
  • peste 1000 de turiști străini
  • peste 500 de artiști locali și străini

Ziua 1

Pe 14 iunie, oaspeții evenimentului au audiat creații semnate de A. Stârcea, G. Enescu, F. Liszt, G. Gershwin, E. Chabrier, P. Sarasate, E. Cossetto și M. Ravel în interpretarea artiștilor Rusanda Panfili (vioară), Marin Gheras (nai), Sergiu Mușat (clarinet), Andrei Otean (bariton), Capela Corală Academică Doina și Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale, acompaniată de dirijorul Friedrich Pfeiffer.

Ziua 2

În cea de-a doua zi, invitata specială a acestei ediţii – Valentina Naforniţă, soprana cunoscută la nivel mondial graţie vocii sale inconfundabile, o avut o prestaţie în opera „Elixirul Dragostei” de Gaetano Donizetti.

Opera a teleportat vizitatorii într-o poveste de dragoste, dintr-un sat italian din secolul al XIX-lea.

Ziua 3

În ultima zi, pe scena suspendată peste apele Răutului, a răsunat muzica lui J. Strauss, doar că în acest an programul serii a cuprins arii și duete din operele interpretate anterior la DescOperă, scrise de compozitorii G. Verdi și G. Bizet. Soliștii Ljubica Vranes (mezzo-soprană), Vladimir Dragoș (bariton), Ana Cernicova (soprană), împreună cu artiștii Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naționale, sub bagheta maestrului Friedrich Pfeiffer.

Cantoterapie cu Geta Burlacu – emoţii şi experienţe de neuitat, oferite de Orange

Pe 16 iunie, Orange a invitat toţi doritorii la o lecţie gratuită de cantoterapie, împreună cu Geta Burlacu, Petru Haruţa, Dmitrii Sergheev, Slava Dașevschii, Nichita Morozov,Dmitrii Tampei, Petru Moiseev.

Participanţii au avut parte de exerciții de stimulare a creativității, diminuare a stresului, echilibrare a stării psihofizice, dezvoltare a autoaprecierii, expresiei corporale și a capacităților vocale, într-o atmosferă plină de emoții pozitive și armonie muzicală.

#OrangeInspiră