28.03.2024

Acum la Orange poți achita biletul în transportul public prin aplicația My Orange

Odată cu lansarea serviciului Bilet electronic de la Orange, experiența călătoriilor cu transportul public din Chișinău și Bălți devine mai comodă și plăcută. Noul sistem de plată permite clienților Orange să achite călătoriile în troleibuze și autobuze, folosind numărul lor mobil, fără costuri suplimentare sau comisioane.

Clienții pot achita biletul de călătorie cu numărul mobil Orange prin 2 metode:

  • În aplicația My Orange utilizatorul accesează meniul „Achită online”, apoi „Bilete transport public”. Alege orașul și transportul, introduce numărul de bord al autobuzului sau troleibuzului în care se află și numărul de bilete.
  • Prin SMS achitarea e posibilă atât prin scanarea codului QR de pe stickerul din transport, care generează automat un SMS precompletat, cât și prin inițierea unui SMS nou, în care clientul va introduce manual informațiile de pe sticker.
  • În scurt timp de la achitarea biletului de călătorie prin una din modalitățile enumerate mai sus, sistemul va genera un Bilet electronic. Utilizatorii îl vor prezenta taxatorului drept dovadă a achitării călătoriei.

    Biletul electronic are aceeași valoare ca și biletul de călătorie pe suport de hârtie și este valabil timp de o oră din momentul achitării. Prețul pentru un Bilet electronic în transportul public ales este identic cu prețul standard al unui bilet de călătorie obișnuit.

Care sunt avantajele Biletului electronic:

  • Plata comodă, fără comisioane sau taxe ascunse.
  • Achitarea biletului de călătorie fără cash, ușor și rapid, fără riscul de a pierde biletul.
  • Posibilitatea pentru taxatori de a verifica autenticitatea biletului și siguranța că deplasarea cu transportul public este achitată corespunzător.

Orange – operator responsabil și prietenos mediului

Odată cu lansarea Biletului electronic, Orange Moldova mai face un pas în dezvoltarea unei afaceri prietenoase mediului, prin reducerea consumului de resurse naturale. Printre cele mai importante acțiuni ale Orange Moldova în acest scop sunt: bonul fiscal digital, factura fiscală electronică, comercializarea smartphone-urilor recondiționate, cartela digitală eSIM, colectarea telefoanelor uzate, vânzarea accesoriilor eco-friendly, digitalizarea condițiilor contractuale (accesibile prin QR cod) și altele. Investițiile în transformarea noilor tehnologii în servicii utile și accesibile pentru clienții plasează compania printre liderii în inovații.

Mai multe detalii despre serviciul Bilet electronic de la Orange pot fi găsite pe www.orange.md/bilet-electronic

Drum bun cu
My Orange
Achită biletul prin
aplicația My Orange
Detalii aici