02.08.2023

Orange Moldova lansează Bonul fiscal digital

Orange Moldova completează portofoliul de inovații și anunță despre digitalizarea bonului fiscal în toate magazinele fizice proprii.

Pentru ca toți clienții Orange Moldova să se bucure de cea mai bună experiență și pentru a-i aduce mai aproape de ultimele inovații, cei care vizitează și fac plăți în magazinele directe Orange Moldova, începând cu 24 iulie 2023, pot alege să primească bonul fiscal prin SMS sau pe poșta electronică.

Exclusiv la Orange – Bon fiscal în format digital

Doar la Orange, bonul fiscal este emis de aparatul de casă Orange Virtual Cash Machine și este expediat direct clientului printr-un SMS sau pe email, și poate fi vizualizat ori de câte ori este necesar. În același timp, clienții care doresc să primească bonul fiscal pe suport de hârtie, îl pot solicita de la consultantul Orange, după efectuarea operațiunii.

Bonurile fiscale în format digital și pe suport de hârtie au aceeași valoare juridică și au conformitate fiscală absolută.

Orange Moldova este prima companie din Moldova care trece complet la Bonul fiscal digital, în premieră pentru țara noastră. Implementarea acestei inițiative stabilește un nou standard în industrie, încurajând o adoptare mai largă a practicilor durabile.

Care sunt beneficiile Bonului fiscal digital?

  • Oferă acces ușor, sigur și comod la datele bonului fiscal.
  • Este disponibil pe telefon sau alte dispozitive și nu poate fi pierdut, ceea ce înseamnă mai multă flexibilitate și siguranță.
  • Asigură confidențialitatea datelor, oferind clienților un mediu de tranzacție sigur și securizat.
  • Reduce consumul de hârtie, ceea ce înseamnă salvarea a 94 kg de hârtie anual.
  • Contribuie la protecția și îmbunătățirea mediului.

Orange – operator responsabil și prietenos mediului

Odată cu lansarea Bonului fiscal digital, Orange Moldova face un pas important în dezvoltarea unei afaceri prietenoase mediului, prin reducerea consumului de resurse naturale și limitarea emisiilor de carbon.

Printre cele mai importante acțiuni ale Orange Moldova în acest scop sunt: factura fiscală electronică, comercializarea smartphone-urilor recondiționate, eSIM, colectarea telefoanelor uzate, vânzarea accesoriilor eco-friendly, digitalizarea condițiilor contractuale (accesibile prin QR cod), renunțarea la imprimarea broșurilor, a listei de prețuri și a ghidului utilizatorului pentru mai multe servicii și alte acte care îmbunătățesc experiența clientului.

Investițiile în transformarea noilor tehnologii în servicii utile și accesibile plasează compania Orange printre liderii în inovații.