22.08.2022

Știai că grila TV de la Orange se schimbă în fiecare lună?

Cel puțin așa a fost în primele 8 luni ale anului 2022.

Apar canale noi pe piață, iar altele își încetează activitatea. Unele sunt interzise pentru că nu se conformează legii, iar în locul lor includem canale pe care doresc să le privească clienții noștri. Indiferent de schimbările de pe piața media, intenția Orange este să aducă pe ecranele telespectatorilor cele mai captivante și utile posturi TV.

Începând cu decembrie 2021 am ajustat grila TV ca să respectăm prevederile Codului Audiovizualului, potrivit cărora minim 50% dintre canale trebuie să aibă conținut în limba română. În locul celor 9 canale excluse am adus 10 canale noi în limba română (conținut original sau subtitrare). Alte canale au fost excluse în rezultatul deciziilor Consiliului Audiovizualului în contextul Situației de Urgență.

Canale noi în grila Orange TV Acasă

Dacă îți place să petreci timpul în fața televizorului, cu siguranță ai observat măcar o parte din cele 16 canale noi (7 în format HD) adăugate în grilă. Sunt 3 posturi cu conținut generalist, 3 canale de știri, 4 în domeniul educației, trei sunt dedicate copiilor, 1 – stil de viață, unul este muzical și unul arată filme cât cuprinde.

În plus, pe lângă cele 7 posturi noi HD, 4 canale și-au crescut calitatea imaginii și pot fi vizionate deja în HD, ceea ce face ca în grila Orange TV Acasă să avem deja 94 posturi în HD.

Cel mai mi-mi-mi pare a fi Tralala HD, un canal muzical pentru copii și Disney Junior (RO), pe care l-am adus în grilă ca răspuns la solicitările din partea clienților Orange.

Pentru filme captivante, pornește Acasă Gold, iar dacă vrei să vezi peisaje și imagini frumoase din întreaga lume, alege Love Nature HD și canalele din familia Viasat, difuzate în limba română – Viasat Nature, Viasat Explore și Viasat History.

Vezi aici mai multe despre noul canal Euronews România HD, inclus în grila Orange la scurt timp de la prima emisie.

# Canale TV noi Categorie Butonul
1 Euronews Romania HD Știri 22
2 СуперГерои Pentru copii 61
3 Tele Moldova+ HD Generalist 85
4 UATV Generalist 92 (66*)
5 Vocea Basarabiei HD Muzică 104
6 France 24 English HD Știri 115
7 Moldova TV (România) Generalist 128
8 ACASĂ Gold Filme 129
9 Viasat Nature (RO) Documentare și educație 134
10 Viasat Explore (RO) Documentare și educație 136
11 Exploris Stil de viață 139
12 Viasat History (RO) Documentare și educație 147
13 TraLaLa HD Pentru copii 151
14 Love Nature HD Documentare și educație 165
15 Disney Junior (RO) Pentru copii 169
16 Privesc.eu HD Știri 96 (190*)

* număr buton pentru rețeaua cablu

Îți dorim vizionare plăcută